Banca Central Europeană (BCE) a anunțat ieri că va reproiecta bancnotele euro până în 2024. Pentru aceasta, BCE va organiza un concurs de design pentru noile bancnote, după care va fi organizată o nouă consultare publică. În final, decizia alegerii noilor modele va aparține Consiliului guvernatorilor BCE.
Modelele actuale ale bancnotelor euro se bazează pe o temă „vârste și stiluri”, reprezentată de ferestre, uși și poduri. „Vrem să dezvoltăm bancnote euro cu care cetățenii europeni să se poată identifica și să fie mândri să le folosească”, a declarat Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al BCE. Acest proces vine după 20 de ani de la introducerea monedei euro, iar schimbarea lor e necesară. „După 20 de ani, este timpul să revizuim aspectul bancnotelor noastre pentru a le face mai identificabile pentru europenii de toate vârstele și din toate mediile, a subliniat președinta BCE, Christine Lagarde.
Cetățenii, invitați să propună viitoarele teme
Procesul de reproiectare va începe cu crearea unor grupuri de discuții, însărcinate cu adunarea opiniilor de la oameni din zona euro cu privire la posibilele teme pentru viitoarele bancnote euro. Un grup consultativ tematic cu câte un expert din fiecare țară din zona euro va prezenta apoi Consiliului guvernatorilor BCE o listă scurtă de teme noi. Membrii grupului consultativ au fost deja numiți de BCE pe baza propunerilor băncilor centrale naționale din zona euro și provin din diverse domenii precum istoria, științele naturale și sociale, artele vizuale și tehnologie.
„Bancnotele euro sunt aici pentru a rămâne. Sunt un simbol tangibil și vizibil că suntem împreună în Europa, în special în vremuri de criză, și există încă o cerere puternică pentru ele”.
Christine Lagarde, președinta Băncii Central Europene
Potrivit unui studiu privind atitudinea consumatorilor din zona euro privind plățile, publicat la sfârșitul anului 2020 de Banca Central Europeană, din punct de vedere valoric, tranzacțiile în numerar au reprezentat 48% din totalul tranzacțiilor. În ciuda creșterii plăților fără numerar în timpul pandemiei, cererea de numerar a crescut datorită rolului crucial al numerarului ca depozit de valoare. Ca parte a strategiei Cash 2030 a BCE, eurosistemul va continua să ia măsuri concrete pentru a garanta că numerarul continuă să fie disponibil și acceptat ca mijloc de plată și în viitor, inclusiv după posibila lansare a unui euro digital.
BCE vrea și o monedă digitală
Procesul de reproiectare a bancnotelor euro se va desfășura în paralel cu ancheta BCE pentru introducerea unei monede digitale, a mai precizat Fabio Panetta în comunicatul publicat pe site-ul său BCE. Euro digital va reprezenta o alternativă la criptomonedele actuale, încercând să vină în întâmpinarea cererii de mijloace de plată electronice. Diferenţa dintre un viitor euro digital și o criptomonedă va fi că aceasta din urmă nu este un mijloc de plată oficial. Unitatea sa de cont nu este definită de stat, ea fiind emisă de organizaţii private.