x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani mai puţini de la căpşunari

Bani mai puţini de la căpşunari

de Daniela Ivan    |    09 Iun 2016   •   13:10
Bani mai puţini de la căpşunari
Sursa foto: PavelIvanov/Getty Images/iStockphoto

Românii aflaţi la muncă în străinătate au trimis în ţară 3,2 miliarde de dolari anul trecut. Suma reprezintă o cincime din banii pe care trebuie să-i împrumute Cabinetul Cioloş în 2016 pentru a putea acoperi deficitului bugetar şi datoriile ajunse la scadenţă.

Banii veniţi în ţară anul trecut de la cei care lucrează în afară sunt cu 0,23 miliarde de euro mai puţini decât cei trimişi în anul 2014 în condiţiile în care numărul celor plecaţi peste graniţă a crescut între 2014 şi 2015, de la 2,37 milioane la aproape patru milioane de persoane. Tendinţa este îngrijo-rătoare pentru guvernul român care trebuie să se împrumute tot mai mult de la an la an. Principalele țări din care s-au trimis bani au fost Italia – 937 de milioane de dolari, Spania – 740 de milioane de dolari şi Germania – 422 de milioane de dolari. De asemenea, bani vin şi din Ungaria – 208 milioane de dolari, Statele Unite – 186 de milioane de dolari şi Israel – 99 de milioane de dolari, potrivit MoneyGram. Compania a lansat în România serviciul cash to account, o modalitate rapidă şi sigură de a transfera bani din străinătate în conturile bancare în RON. „România este o piață importantă pentru MoneyGram. De aceea ne îndreptăm în conti-nuare eforturile în direcția facili-tării accesului clienților noştri la serviciile de transferuri de bani”, a declarat Pete Ohser, vicepre-şedinte executiv MoneyGram pentru Europa şi America.

În Italia muncesc 1,08 milioane de români, în Spania 728.200, în Germania 355.300, în Statele Unite 162.600, iar în Marea Britanie 130.000.

×