x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani pentru Bechtel

Bani pentru Bechtel

de Elena Stan    |    29 Oct 2009   •   00:00

Pentru ca premierul Emil Boc să inaugureze în decembrie primii 42 de kilometri din autostrada Bechtel, Guvernul a decis alocarea de la Fondul de rezervă bugetară suma de 100 milioane lei pentru Compania de Autostrăzi, din care 60 de milioane vor merge către constructorul autostrăzii Transilvania.



Mai mult, alte câteva 10 milioane lei au fost alocate pentru centura ocolitoare Cluj Est şi drumul de centură în municipiul Oradea, iar 20 de milioane de lei sunt pentru fluidizarea traficului pe DN 1 şi centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucureşti.

Guvernul justifică alocarea banilor prin necesitatea menţinerii ritmului corespunzător de execuţie a lucrărilor, în vederea punerii în funcţiune a unor obiective care să asigure fluidizarea traficului rutier.

×