x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băsescu atacă BNR şi FMI. Reducerea ratelor a fost calificată drept o „mârşăvie“ care suspendă acordul cu FMI

Băsescu atacă BNR şi FMI. Reducerea ratelor a fost calificată drept o „mârşăvie“ care suspendă acordul cu FMI

13 Feb 2014   •   14:10
Băsescu atacă BNR şi FMI. Reducerea ratelor a fost calificată drept o „mârşăvie“ care suspendă acordul cu FMI

Atac fără precedent la adresa Băncii Naţionale a României. Preşedintele Traian Băsescu a acuzat BNR că „se lasă controlată de un guvern corupt“. Nemulţumirea lui Băsescu e provocată de anunţul Guvernului că împreună cu BNR au lucrat la un proiect de act normativ, aprobat şi de FMI, prin care românii cu venituri mai mici de 1.610 lei vor putea opta pentru reducerea la jumătate a ratelor pe care le au la bancă timp de doi ani.

Această măsură de care ar putea beneficia aproape un milion de români l-a scos din minţi pe preşedintele Băsescu. „Electo-rata“, aşa cum i-a spus şeful statului, şi acciza la carburanţi de 7 cenţi/litru care intră în vigoare de la 1 aprilie, sunt motive pentru Băsescu să nu semneze scrisoarea cu FMI. De altfel, şeful statului, a atacat-o şi pe Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România: „Nu am ezitare să o spun: şi echipa Fondului a greşit acceptând această soluţie. Am văzut-o pe doamna şefă a delegaţiei, poate având o experienţă mai mică, fericită că a găsit o soluţie inovativă. Nu, doamna reprezentantă a Fondului, ţi-o spun eu, preşedintele acestei ţări în care vii în misiuni, experienţa îmi spune că este greşit, iar doamna trebuie să aibă experienţă suficientă să conducă delegaţia Fondului în România“.

Traian Băsescu a somat BNR „să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt“ şi a acuzat Banca Centrală de implicare în măsurile privind creşterea accizei la carburant şi „electo-rata“, susţinute de Victor Ponta în negocierile cu FMI. „Am luat notă de afirmaţia lui Victor în care a mulţumit guvernatorului BNR că au muncit două luni cu echipa pentru această electo-rată. Nu mi-a venit să cred că BNR ar fi implicată în acest proiect electoral, pentru că este un fals, o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea. Am verificat şi, într-adevăr, ideea a venit de la BNR. Nu aş mai vrea să îl văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR-ului explicându-ne cum Banca Naţională nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase“, a comentat, marţi seara, Traian Băsescu la B1.

„Or, Mugur Isărescu să spună «a minţit Ponta», dar îi va fi greu să spună, pentru că la el în Banca Naţională s-a discutat cu Fondul, fără ca eu, care trebuie până la urmă să semnez această scrisoare, să dau acest mandate, fără să mă informeze cineva. Nici Fondul nu era informat duminică. Vreau ca BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt. Imediat trebuie să o părăsească. Ştiu care este prestigiul BNR, instituţiile financiare ştiu că BNR a fost implicată în acest lucru, deci nu fac niciun fel de rău Băncii Naţionale, pentru că răul şi l-au făcut ei singuri“.

Preşedintele a declarat că singurul lucru care s-ar putea să îi apară în scrisoare şi pentru care va refuza să o semneze este „această electo-rată“. Băsescu a adăugat că la Banca Naţională s-a pus problema „acestei mârşăvii“, în faţa FMI, cu o fermitate „care a spus «ori sunteţi de acord, ori nu avem acord»“. Întrebat dacă BNR face politică, Băsescu a spus: „Niciodată nu mi-am permis să le cer abordări politice, dar văd că este suficient să îi preseze puţin Guvernul. Este un lucru pe care BNR trebuie să îl lămurească public“.

Coşea: un atac inacceptabil
Profesorul Mircea Coşea a considerat inacceptabil atacul fără precedent la adresa BNR. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când Banca Centrală este implicată de factorii politici în lupta lor. Sper că BNR nu va replica în aceeaşi termeni folosiţi de intervenţia de marţi seară, a comentat profesorul Coşea declaraţia lui Traian Băsescu. El a adăugat că asemenea declaraţii pot influenţa decidenţii economici din străinătate care reţin ca o noutate că Banca Centrală a României şi-ar fi pierdut independenţa. Consecinţele pot fi extrem de periculoase pentru piaţa financiar-valutară, a mai comentat Coşea. Cotaţiile monedei naţionale au urcat spre 4,48 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare de ieri, astfel că BNR a publicat un curs de referinţă cu 0,56 bani mai ridicat, de 4,4779 lei/euro. Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă urcând cu 1,15 bani, de la 3,2713 lei/dolar la 3,2828 lei/dolar.

Reacţia BNR
Proiectul schemei de stimulare a consumului prin măsuri fiscale nu a implicat şi nu va implica, din partea Băncii Naţionale a României, niciun fel de decizii de politică monetară sau bancară, se arată într-un comunicat al BNR. „Schema în cauză se bazează, în esenţa ei, pe măsuri fiscale, fiind concepută, iniţiată şi dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. BNR a fost consultată în legătură cu acest proiect înainte şi în timpul negocierilor cu FMI. O echipă din BNR adecvată temei propuse, formată din experţi din departamentele supraveghere, reglementare bancară, stabilitate financiară şi juridic, a participat la discuţiile cu echipa Ministerului Finanţelor, FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, furnizând date statistice şi făcând evaluări. Elementele considerate esenţiale de către experţii BNR (respectiv caracterul voluntar al schemei fiscale şi negocierea individuală de către debitori cu băncile comerciale) apar în forma actuală a proiectului“, se arată în comunicatul citat.


Ce se întâmplă cu acordul cu FMI
România se află într-o situaţie fără precedent după ce Băsescu a refuzat, în decembrie, să semneze memorandumul cu FMI şi a respins bugetul de stat din cauza accizei de 7 eurocenţi care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Guvernul a amânat pentru începutul lui aprilie aplicarea accizei, iar bugetul de stat a fost în cele din urmă aprobat. Starea acordului a rămas însă incertă. O delegaţie comună a FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială a fost în România până pe 20 ianuarie în încercarea de a debloca situaţia. Băsescu i-a anunţat categoric încă de la prima întâlnire că nu va semna scrisoarea de intenţie dacă va conţine creşterea accizei la carburanţi. Preşedintele a fost prins însă pe picior greşit de faptul că majorarea accizei era inclusă deja în bugetul de stat care fusese promulgat chiar de către el. Decizia fiind luată nu a mai fost nevoie să fie inclusă în noua scrisoare cu Fondul, iar premierul Ponta a anunţat că acordul va fi semnat.

După trei săptămâni în care nu a avut vreo reacţie, Băsescu a izbucnit cu acest atac furibund. Nu înainte de a-l anunţa pe Ponta că nu va semna nici acum acordul. Luni, premierul a anunţat că deşi acordul nu este semnat de preşedinte, România îşi va îndeplini în continuare angajamentele asumate legate de deficitul bugetar şi arierate. „Noi aplicăm acordul, chiar dacă el, birocratic vorbind, este într-o situaţie oarecum de suspendare pentru că nu se poate intra în boardul FMI fără semnătura preşedintelui“, a explicat Ponta.

El a adăugat că România se poate împrumuta în continuare ieftin deoarece datele economice pe anul 2013 ­ creşterea economică, deficitul bugetar, balanţa comercială ­ sunt pozitive. „Singurul efect (...) e legat de cofinanţarea programelor europene de la 85% la 95%, acel top up la care nu avem acces cât timp nu avem program“, a spus Victor Ponta.

Ponta: "Acolo unde a scuipat boierul, felicit BNR"
Aflat la o dezbatere organizată de BNR, Ponta a spus că „acolo unde a scuipat boierul“, el felicită BNR pentru efortul pe care această instituţie îl depune pentru a asigura stabilitatea României. „De câte ori mă aflu aici am obligaţia de a prezenta din partea Guvernului acest respect şi apreciere pentru Banca Naţională şi cred sincer că prin prezenţa dumneavoastră azi aici, ca un personaj colectiv din Moş Ion Roată, unde a scuipat boierul, noi toţi aici suntem ca să felicităm Banca Naţională şi să-i urăm mult succes în continuare în efortul extraordinar pe care îl face pentru a asigura stabilitatea României, indiferent de schimbările politice care au loc“, a declarat Ponta.

El a spus că Banca Naţională este una dintre puţinele instituţii din România care şi-au câştigat de-a lungul anilor respectul „pentru profesionalism, echidistanţa politică, echidistanţa pentru ce înseamnă interes public şi interes naţional“. 

×
Subiecte în articol: bnr FMI basescu acord fmi