x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BĂSESCU PUNE PRESIUNE PE VIDEANU/Afară de la Turceni cu penalul Manţog!

BĂSESCU PUNE PRESIUNE PE VIDEANU/Afară de la Turceni cu penalul Manţog!

de Gabriela Mladin    |    27 Feb 2009   •   00:00
BĂSESCU PUNE PRESIUNE PE VIDEANU/Afară de la Turceni cu penalul Manţog!

Asta cer tot mai des partenerii de coaliţie ai democraţilor. Asta încearcă să facă şi premierul Emil Boc, cel puţin la nivel declarativ. Tot mai multe voci susţin că, pentru a exista o corectitudine în Partidul Democrat, ar trebui să fie demişi toţi membrii care ocupă funcţii importante în instituţiile statului şi care au probleme cu legea. Surse din cadrul aceluiaşi partid spun că lui Ionel Manţog de la Gorj i s-ar fi dat un ultimatum: două săptămâni pentru a fi schimbat din funcţia de director general de la Complexul Energetic Turceni. Ordinul ar veni de la Cotroceni.



Discuţiile din Partidul Democrat ating cote maxime când vine vorba de penalii cu adeziune în partid. De câteva zile, la PD-L, două nume se tot pronunţă atunci când se dezbate subiectul penalilor şi absolut comparativ: Costel Iancu şi Ionel Manţog. Situaţiile lui Iancu şi Manţog au ajuns şi în atenţia şefului Statului, Traian Băsescu, susţin surse din Partidul Democrat şi că acesta ar fi cerut ca şi la Gorj să înceapă "curăţenia".

Toate aceste discuţii au apărut după ce Radu Berceanu a fost luat la întrebări despre cum a reuşit să nu blocheze ascensiunile penalilor din Oltenia. Aceleaşi surse vorbesc despre faptul că Berceanu a fost foarte tranşant în discuţii şi că i-ar fi reproşat şefului său de partid, premierul Emil Boc, faptul că de Gorj nu el se ocupă şi că ar trebui întrebat Adriean Videanu despre situaţia "penalului" Manţog.

Întâmplător sau nu, premierul Emil Boc a declarat că "orice demnitar care va fi inculpat într-o cauză penală va pleca înainte să ajungă acolo". Atitudinea premierului vine, însă, în contradicţie cu discuţiile din şedinţa de acum o săptămână din Coaliţia de Guvernare, când reprezentanţii celor două partide s-au luat la ceartă pe subiectul Manţog. Asta pentru că Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Emil Boc ţineau cu "dinţii" de Manţog, atunci când PSD i-a cerut demisia din funcţia de director general la Complexul Energetic Turceni. Conform presei, Victor Ponta şi-a ieşit din fire şi chiar l-a jignit pe Emil Boc, făcându-l "pitic nesimţit". Ministrul în Relaţia cu Parlamentul a confirmat ulterior tonul dur al discuţiilor, precizând că nu urlă nimeni la el.

GUVERNARE DIN SPATELE GRATIILOR!
Pe acelaşi ton, Victor Ponta a explicat şi motivul pentru care nu doreşte ca la Gorj, organizaţie din care face parte, să colaboreze cu PD-L Gorj. "Nu fac alianţă cu cineva care ar putea ajunge în puşcărie. Evident, la domnul Manţog mă refer, la cine altcineva? Cum aş putea să fac alianţă cu el, mă gândesc că poate îl condamnă cu închisoare până la sfârşitul anului. Ce fac? Merg în puşcărie să discut cu el cum guvernăm judeţul?", a explicat Victor Ponta. Disensiunile dintre PSD şi PD-L de la Gorj şi discuţiile tensionate din Partidul Democrat cu privire la Manţog ar fi ajuns şi la urechile lui Traian Băsescu, susţin surse din PD. În cele din urmă, aceleaşi surse susţin că Băsescu ar fi luat foc în momentul în care ar fi aflat că lui Videanu i s-a spus că Manţog ar fi obţinut "undă verde de la Cotroceni". Drept urmare, PD-ul trebuie să scape de Manţog în câteva săptămâni.

REMEMBER PENTRU BOC
Dacă va fi sau nu aşa, urmează să vedem după expirarea termenului dat de la Cotroceni, însă reamintim "activitatea" penală a lui Ionel Manţog. De ani buni, actualul director al Complexului Energetic Turceni face potecă la DNA şi la instanţele de judecată din ţară. Ca urmare a acestor dosare, Manţog nu a putut obţine un loc pe lista uninominală din partea PD la alegerile parlamentare. A fost lăsat, totuşi, la alegerile locale pentru a candida la şefia Consiliului Judeţean Gorj şi a obţinut un scor mai mic decât partidul din care făcea parte. 20% a fost votul pentru Manţog şi aproape 40 pentru PD. Cu toate acestea, Ionel Manţog este promovat în fruntea Complexului Energetic Turceni, o instituţie a statului, aflată acum în subordinea Ministerului Economiei. Tranzacţiile pe zi la compania energetică sunt de un milion de euro.

În privinţa dosarelor penale, Ionel Manţog este trimis în judecată din 2006 într-un dosar instrumentat de procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Conform rechizitoriului, acesta a făcut fals şi uz de fals, din calitatea de director economic la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, pentru a beneficia de o vilă de câteva miliarde de lei vechi. A profitat de informaţii confidenţiale din cadrul companiei pentru avantaje personale. El şi-a căpătat în mod ilegal statutul de strămutat. Despre acest dosar, Ionel Manţog spune că va scăpa, în curând, obţinând o achitare a judecătorilor. Procurorii DNA nu văd cu ochi buni antepronunţarea lui Manţog şi spun că vor urmări atent judecarea acestei cauze. Până atunci, Ionel Manţog are calitatea de inculpat pentru fapte de corupţie. El a adus un prejudiciu exact companiei statului pe care acum o conduce. De altfel, chiar în procesul de la Tribunalul Sibiu, Manţog se prezintă şi în calitate de inculpat şi ca director general al Complexului Energetic Turceni, instituţie care este parte civilă în dosar.

Alte patru dosare se află în lucru la DNA pe numele lui Manţog. Unul dintre ele se referă la fondurile strânse pentru PD cu ajutorul unei fundaţii.

"PUMNUL ÎN GURA PRESEI"
Dosarul lui Ionel Manţog a fost strămutat la o altă instanţă din ţară, pentru că soţia acestuia era judecător la Tribunalul Gorj. De altfel, şi soţia acestuia a fost acuzată de fapte de corupţie într-un alt dosar instrumentat de DNA. Ea a fost suspendată din funcţia de judecător de către Consiliul Superior al Magistraturii, după ce DNA a dispus trimiterea ei în judecată. Ecaterina Manţog nu şi-a trecut în declaraţia de avere un teren a cărui tranzacţie ascundea o faptă de corupţie, cea a soţului său. Ea se judecă, în prezent, la Curtea de Apel Craiova. Iniţial, a fost achitată de judecătorii craioveni, însă recursul declarat de procurorii anticorupţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că magistraţii au emis o sentinţă ilegală. Drept urmare, a fost casată şi trimisă spre rejudecare, astfel încât cauza a fost reluată.

Ionel Manţog se comportă în Gorj precum un tartor. Pentru că se află în spatele unui trust de presă din Gorj, Manţog a cerut interzicerea apariţiei unui ziar local în care sunt prezentate faptele sale. Recent, a cerut la Tribunalul Gorj, pe cale de ordonanţă preşedinţială, ca judecătorii să interzică apariţia pe piaţă a respectivului cotidian. Magistraţii din Gorj i-au respins cererea, însă acesta a declarat recurs care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.


Manţog, audiat în dosarul energiei

Chiar astăzi, Ionel Manţog este chemat la DNA Bucureşti pentru a fi audiat în dosarul energiei. Printre "băieţii deştepţi" se numără şi Ionel Manţog, cel care ocupa în 2006 funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului, totodată şi membru în Consiliile de Administraţie ale Complexurilor Energetice la Turceni şi Rovinari. Procurorii anticorupţie au început ancheta în acest caz, în baza unui raport de control al Guvernului în care s-a descoperit că cele două entităţi energetice vânduseră energie unor SRL-uri, prin contracte negociate sub costurile de producţie. S-a constatat, astfel, că s-au adus prejudicii statului de peste 150 de miliarde de lei vechi, în doar patru contracte şi numai de la Complexul Energetic Turceni, "păstorit" acum de Manţog în calitate de director general. Dosarul la DNA Bucureşti este înregistrat din 2006 şi au fost audiate până acum zeci de persoane. Şeful structurii de securitate din cadrul Complexului Energetic Turceni, Ion Răuţ, şi-a prezentat demisia din această funcţie, avertizând că nu doreşte să fie implicat într-un eventual incident de securitate. Demisia sa a fost înaintată chiar ministrului Economiei, Adriean Videanu. Ion Răuţ a declarat că nu poate avea încredere în directorul general al instituţiei, care are importante atribuţii în protecţia documentelor clasificate. "Cum pot avea încredere într-o persoană care, folosindu-se de date cu caracter confidenţial, şi-a urmărit propriul interes. Acum, la Turceni se află, din nou într-un conflict de interese, având în vedere că funcţia incumbă accesul la documente cu caracter secret. Drept urmare, plec eu din această funcţie", a declarat Ion Răuţ.

×