x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BCR raportează un profit cu peste 37% mai mare în 2020

BCR raportează un profit cu peste 37% mai mare în 2020

26 Feb 2021   •   12:05
BCR raportează un profit cu peste 37% mai mare în 2020

BCR raportează un profit net de 814,1 milioane de lei în 2020, mai mare cu 37,2% faţă de anul anteriior, când a fost de 593,3 milioane de lei. Acesta se datorează creşterii puternice a creditării şi rezultatului operaţional mai mare, parţial din compensare de costuri mai mari cu riscul.

Profitul net din 2019 a fost afectat de constituirea unui provizion excepţional legat de activitatea BCR Banca pentru Locuinţe în T2 2019.

"Adaptarea şi rezilienţa au fost cuvintele dominante, la nivel de business, dar şi la nivel personal pentru toţi colegii mei. BCR a pus pe primul loc siguranţa angajaţilor şi sănătatea financiară a clienţilor şi am reuşit să trecem împreună, mai puternici, peste obstacole. Colegilor mei vreau să le mulţumesc pentru rapiditatea cu care s-au adaptat contextului, dar şi pentru dedicarea şi pasiunea pe care le-au pus în munca lor. Am continuat să învăţăm din puterea de reinventare a clienţilor noştri şi am ţinut deschis, fiind un partener de încredere pentru antreprenori şi companii în efortul lor de a asigura continuitatea locurilor de muncă. Am oferit soluţii de finanţare în domenii cheie ale economiei pentru ca România SA şi România SRL să continue să producă valoare adaugată. Misiunea noastră continuă în 2021: sprijin real pentru alegeri financiare inteligente, prin adaptarea la nevoile clienţilor, servicii financiare personalizate, transformare digitală continuă şi programe educaţionale incluzive", a spune Sergiu Manea, CEO BCR.

Rezultatul operaţional s-a majorat cu 5,1%, până la 1,877 miliarde de lei în 2020, de la 1,786 miliarde de lei în 2019, daotrită veniturilor operaţionale mai mari şi cheltuielilor operaţionale mai scăzute.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 5,1%, până la 2,371 miliarde de lei în 2020, de la 2,256 miliarde de lei în anul anteror, favorizat de volume mai mari de credite şi depozite, atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate.

Venitul net din comisioane a scăzut cu 9%, până la 710 milioane de lei în 2020, de la 780,6 milioane de lei în 2019, determinat de un volum mai redus de comisioane din retrageri de numerar şi de eliminarea comisionului de retragere de la alte ATM-uri decât ale BCR, în aprilie şi mai 2020.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 1,2%, până la 356,5 milioane de lei în 2020, de la 352,4 milioane de lei în 2019, datorită unei activităţi de tranzacţionare mai crescute.

Venitul operaţional a crescut cu 1,6%, până la 3,546 miliarde de lei în 2020, de la 3,490 miliarde de lei în perioada precedentă, determinat de venitul net din dobânzi şi venitul net din tranzacţionare mai mari, parţial compensat de venitul net din comisioane mai mic.

Cheltuielile administrative generale au fost de 1,668 miliarde de lei, în scădere cu 2% față de 1,703 miliarde de lei în 2019, mai ales ca urmare a contribuţiei anuale mai mici la fondul de garantare a depozitelor şi a deprecierii mai scăzute, parţial compensate de cheltuieli cu personalul mai mari şi de cheltuieli legate de noul sediu central. Raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit la 47,1% în 2020, faţă de 48,8% în 2019.

Rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a înregistrat o alocare de 521,3 milioane de lei în 2020, comparativ cu o eliberare de provizion de 61,8 milioane de lei în 2019. 

Rata creditelor neperformante a ajuns la 4,5% în decembrie 2020, faţă de 4,1% în decembrie 2019. 

Rata de solvabilitate a BCR s-a situat la 20,51% în decembrie 2020, peste cerinţele BCR. 

Depozitele de la clienţi au crescut cu 12,3%, până la 64,876 miliarde de lei în 2020, de la 57,791 miliarde de lei în 2019.

În activitatea de creditare retail, au fost  acordate credite noi în monedă locală pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 8 miliarde de lei în 2020.
Vânzările de credite ipotecare în lei au crescut cu 28% an pe an, datorită produsului ipotecar Casa mea, care reprezintă 71% din total. BCR a continuat să susţină creditul guvernamental Noua Casă, având o cotă de piaţă de 30%. Stocul de credite ipotecare s-a majorat cu 10,6% pe an, iar stocul de credite de consum a crescut cu 8% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR a aprobat credite corporate no de 9,3 miliarde de lei în 2020, în creştere cu 24,5% an pe an. Motorul principal a fost avansul stocului de finanţări acordate sectorului IMM, care a crescut cu 14,8% an pe an, atingând 7 miliarde de lei în 2020.

×
Subiecte în articol: bcr