x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BERD a vândut toate acţiunile pe care le deţinea la BRD pentru 107 milioane de euro

BERD a vândut toate acţiunile pe care le deţinea la BRD pentru 107 milioane de euro

23 Feb 2011   •   18:37

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a vândut miercuri participaţia de 5% pe care o deţinea la BRD, prin tranzacţii speciale de 454,7 milioane lei (107,3 milioane euro).

Cele 34,84 milioane de titluri au fost cedate prin opt tranzacţii speciale, în jurul orei 16:00, la un preţ de 13,05 lei, cu 5,4% sub referinţă. Transferurile au fost intermediate de KBC Securities.

BERD a confirmat, într-un comunicat, că a vândut participaţia la BRD, deţinută din noiembrie 1999.
"Intrarea în acţionariatul BRD a făcut parte din efortul de a întări instituţia de credit recent privatizată şi de a ajuta la dezvoltarea acesteia alături de Societe Generale, care în luna martie 1999 a cumpărat o participaţi de 51% din capitalul băncii", notează BERD.

Pe piaţa principală, titlurile băncii au încheiat şedinţa bursieră de miercuri la 14 lei, preţ în creştere cu 1,45% comparativ cu ziua precedentă, şi au avut un rulaj de 1,5 milioane lei.

"Ieşirea din acţionariatul BRD-Groupe Societe Generale are loc în contextul în care atractivitatea României pentru investitorii instituţionali a crescut. Suntem mândri că am contribuit la transformarea BRD-Groupe Societe Generale în instituţia financiară puternică, atractivă şi de succes din prezent", a spus, în comunicat, Nick Tesseyman, director operaţional pentru instituţii financiare în cadrul BERD.
El a afirmat că instituţia financiară internaţională va continua colaborarea cu BRD.

Potrivit celor mai recente raportări, un pachet de acţiuni reprezentând 59,36% din capital este deţinut de Société Générale Paris. Printre cei mai mari acţionari ai BRD se numără şi cele cinci SIF-uri, care deţin împreună 22,52% din acţiunile BRD.

Update:  BERD a câştigat de şase ori mai mult decât a plătit în 1999 pe pachetul de aproape 5% din acţiunile BRD, când a plătit statului român 20,8 milioane de dolari.

×