Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, marţi, să menţină rata dobânzii de politică monetară la 8% şi ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei, la 15%, şi în valută, la 30%.
CA al BNR a hotărât gestionarea fermă a lichidităţii din sistemul bancar în vederea consolidării transmisiei semnalelor de politică monetară, se arată într-un comunicat al băncii centrale.
La cea mai recentă şedinţă de politică monetară, de la finele lunii septembrie, CA al BNR a decis diminuarea dobânzii cu 0,5 puncte, la 8% pe an. De la începutul anului, banca centrală a redus dobânda de politică monetară cu 2,25 puncte procentuale, de la 10,25%.
CA al BNR a avut, marţi, ultima şedinţă dedicată politicii monetare din acest an, în cadrul căreia a analizat şi aprobat raportul trimestrial asupra inflaţiei. BNR a fixat pentru 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de un punct procentual, iar atingerea acestui obiectiv reprezintă unul dintre criteriile cantitative fixate în cadrul acordului României cu FMI.
România a avut în septembrie cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din UE, de 4,9%, faţă de o medie de 0,3% la nivelul celor 27 de state membre, respectiv -0,3% în zona euro, potivit datelor Eurostat. Institutul naţional de statistică a anunţat pentru septembrie o rată anuală a inflaţiei de 4,94%.
Consiliul de administraţie al BNR a stabilit ca ţinta de inflaţie pentru anul 2011 să se situeze la nivelul de 3%, cu un interval de variaţie de plus/minus un punct procentual, în scădere cu 0,5 puncte comparativ cu obiectivul de 3,5% fixat pentru anul viitor. Ţinta asumată va fi discutată cu guvernul, se arată într-un comunicat al băncii centrale.
BNR a fixat pentru 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de plus/minus un punct procentual, iar atingerea acestui obiectiv reprezintă unul dintre criteriile cantitative fixate în cadrul acordului României cu FMI.
Banca centrală prognozează că indicatorul se va plasa la 4,3% în luna decembrie 2009 şi la 2,6% la finele anului viitor.
Citește pe Antena3.ro