x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bugetul - demolat de cheltuieli, investiţiile - amputate

Bugetul - demolat de cheltuieli, investiţiile - amputate

de Adrian Stoica    |    29 Dec 2017   •   15:06
Bugetul - demolat de cheltuieli, investiţiile - amputate
Sursa foto: Karina Knapek

Creşterea economică record din acest an cu care se laudă Guvernul Tudose este demolată de adâncirea deficitelor. Potrivit execuţiei bugetului general consolidat la 11 luni, publicată de Ministerul Finanţelor, s-a înregistrat un deficit record de 10,2 miliarde de lei (1,21% din PIB) față de 5,5 miliarde de lei (0,72% din PIB) înregistrat la aceeași perioadă a anului trecut. Este cel mai mare deficit înregistrat la sfârşitul perioadei menţionate din ultimii cinci ani. În acelaşi timp, cheltuielile pentru investiţii au atins cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, de doar 17,5 miliarde de lei.

 

Investiţiile prevăzute în bugetul de stat pe acest an, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, se ridică la suma de 34,4 miliarde de lei (4,2% din PIB), dar până la sfârşitul lunii noiembrie investiţiile nu depăşeau 17,5 miliarde de lei. Din cauza politicii fiscale prociclice şi a majorărilor salariale rapide, Guvernul a fost însă nevoit să reducă masiv investiţiile pentru a se încadra în ţinta de deficit de 3% din PIB.


Cheltuielile au crescut mai repede decât veniturile

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 228,2 miliarde de lei, reprezentând 27,1% din PIB, au fost cu 11% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent, dar ele au fost anulate de creşterea cheltuielilor. Acestea au urcat la 238,4 miliarde de lei, crescând, în termeni nominali, cu 12,9% față de primele unsprezece luni ale anului trecut. O influenţă semnificativă la acest capitol au avut-o creşterile salariale în sectorul bugetar, acestea urcând cu 21,3% față de aceeași perioadă a anului precedent, fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2016. Prin această creştere semnificativă, Executivul nu a reuşit să respecte recomandarea Comisiei Europene şi a Fondului Monetar Internaţional ca anvelopa salarială să nu depăşească 7% din PIB.

 

Guvernul va împrumuta de pe piețele externe, în următorii doi ani, aproximativ opt miliarde de euro pentru acoperirea deficitului bugetar, aflat la limita maximă admisă în UE, și pentru refinanțarea unor datorii externe care ajung la plată.

 

Executia bugetului  1 ianuarie-31 noiembrie (mld. lei):

 

2013        9,8   deficit

2014        0,2   deficit

2015        5,3   excedent

2016        5,5   deficitelor

2017        10,2 deficit

Cheltuielile de cu investiţiile 1 ianuarie-31 noimebrie (mld. lei):

2013        25,3

2014        24,2

2015        26,2

2016        21,7

2017        17,5

 

Veniturile din impozitul pe profit scad

În ciuda creşterii economice, execuţia bugetară ne arată însă că veniturile din impozitul pe profit nu au crescut, ci, din contră, s-au diminuat, ele scăzând de la 14,96 miliarde de lei, la 14,15 miliarde de lei. La polul opus s-au plasat încasările din contribuţiile de asigurări sociale care au înregistrat cea mai mare creştere comparativ cu anul trecut, de la 55,5 miliarde de lei la 64,7 miliarde de lei, respectiv de la 7,3% din PIB la 7,7% din PIB.

 

Deficitul bugetar pentru anul acesta este estimat de Guvern la 2,96% din PIB, periculos de aproape de limita de 3% admisă în UE

×