x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bursa datoriilor - Creantele comerciale vor fi transformate in lichiditati

Bursa datoriilor - Creantele comerciale vor fi transformate in lichiditati

de Adrian N. Ionescu    |    14 Apr 2006   •   00:00
Bursa datoriilor - Creantele comerciale vor fi transformate in lichiditati

Datorii comerciale de circa doua miliarde de dolari ar putea fi transformate in lichiditati prin tranzactionarea acestora la bursa. Bursa Romana de Marfuri a creat conditiile si asteapta o lege care sa clarifice detaliile fiscale.

Saptamana viitoare, Parlamentul va primi proiectul legii care trebuie sa stabileasca regimul fiscal aferent tranzactiilor cu creante comerciale, a declarat ieri Mircea Filipoiu, presedintele Bursei Romane de Marfuri (BRM). "Am discutat in acest sens cu primul-ministru, cu vicepremierul Pogea, cu ministrul Finantelor si, adineaori, cu vicepremierul George Copos si toti sunt in favoarea acestui proiect de lege", a spus Filipoiu. "Daca Guvernul nu se va grabi, vom initia noi proiectul dupa Pasti", a intarit, la randul sau, Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de Buget-Finante a Senatului.

DEZGHETUL. "In prezent, circa 56 de miliarde de lei noi, adica 20% din Produsul Intern Brut al tarii, sunt blocate in arierate, din care doua treimi sunt creantele comerciale, dintre companii. Prin tranzactionarea acestora, infuzia de bani de care va beneficia economia ar putea fi de circa doua miliarde de dolari, acum blocati", a estimat presedintele BRM. Filipoiu a precizat ca sunt indeplinite regulamentul si toate celelalte conditii de functionare a ringului creantelor. "Prin topirea acestor sloiuri care sunt arieratele, bursa isi va aduce contributia nu numai la finantarea economiei, dar si la lupta anticoruptie. Bursele, cea de marfuri si cea de valori, sunt instrumente mai eficace decat un intreg departament anti-coruptie", a completat Varujan Vosganian.

MECANISMUL. Printre altele, legea este necesara pentru deducerea fiscala a diferentei dintre valoarea nominala a creantei si suma rezultata din vanzarea acesteia care este de regula mai mica. De altfel, ceea ce se va negocia prin mecanismele bursei va fi tocmai procentul de reducere a valorii nominale a unei facturi neonorate timp de cel putin 365 zile de beneficiarul marfii facturate. BRM va verifica valabilitatea creantei si, daca nu face obiectul unei garantii reale mobiliare, inregistrata la Arhiva electronica, va cere acceptul debitorului pentru tranzactionare. Oficialii spun ca putini debitori nu sunt interesati sa-si elibereze bilantul de balast. Daca debitorul nu accepta, BRM face publica situatia creantei. Licitatia nu va avea loc inainte de afisarea sa pe site-ul BRM timp de doua saptamani si se va opri la valoarea minima admisa de vanzatorul creantei, daca nici un cumparator nu a oferit un pret mai bun.

Specialistii spun ca rata de recuperare a creantei depinde de caracteristicile debitorului, dar in foarte rare cazuri s-au intalnit proportii mai mici de o treime din valoarea nominala a datoriei.

×
Subiecte în articol: economic