Bursa de Valori Bucureşti (BVB) îşi va menţine neschimbate politica de comisioane şi statutul, după ce Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) privind modificarea politicii tarifare nu a întrunit joi cvorumul necesar, a declarat, pentru AGERPRES, Stere Farmache, membru al Consiliului de Administraţie al BVB, fost preşedinte şi director general al BVB.
Joi a fost a doua convocare a AGA, iar, pe ansamblu, a cincea încercare nereuşită pentru discutarea modificării tarifelor aplicate brokerilor pentru tranzacţiile intermediate.
Au fost prezenţi joi acţionari care deţin 40,15% din capitalul Bursei, însă cvorumul necesar era de 50%. La prima convocare prezenţa a fost de 19,34%.
Consiliul de Administraţie a propus scăderea comisioanelor variabile din valoarea tranzacţiilor şi introducerea unui tarif fix lunar de 3.500 lei, fiind vizată creşterea lichidităţii. Propunerea ar fi avantajat brokerii cu rulaje foarte mari, care ar fi avut astfel costuri mai reduse, iar cheltuielile urmau să crească pentru brokerii care intermediază tranzacţii mai mici.
În prezent, Bursa aplică un comision de 0,117% din valoarea vânzărilor şi de 0,045% din valoarea achiziţiilor, indiferent de valoarea tranzacţiilor.
Citește pe Antena3.ro