x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Calculator de costuri pe timp de COVID

Calculator de costuri pe timp de COVID

de Valentin Gros    |    16 Apr 2020   •   17:00
Calculator de costuri pe timp de COVID

Angajatorii afectați de restricțiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19, care nu mai pot suporta integral plata salariilor, își pot estima costurile cu un calculator conceput de Deloitte România.

Companiile au la dispoziție câteva variante legale de adaptare a contractelor de muncă la volumul redus de activitate. Cu ajutorul calculatorului, acestea pot estima costurile salariale pentru fiecare variantă în parte, în funcție de salariul brut și numărul de persoane aflate în întreținerea angajatului.

Spre exemplu, la un salariu brut de 3.000 de lei, cu două persoane în întreținere, în cazul menținerii contractului de muncă în varianta inițială, costul salarial total al angajatorului este de 3.068 de lei. Dacă angajatorul optează pentru șomajul tehnic conform legislației anterioare, costul salarial scade la 2.301 lei. Pentru șomajul tehnic suportat de la bugetul de stat, costul total este de 2.250 de lei, dar nu cade în sarcina angajatorului. În cazul în care angajatul își ia zile libere pentru supravegherea copiilor, costul salarial ajunge la 2.300 de lei (910 de lei la angajator și 1.390 de lei la stat).

 

×