x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Caldura - Grijile iernii viitoare

Caldura - Grijile iernii viitoare

de Adrian N. Ionescu    |    13 Mar 2006   •   00:00

Iarna 2006-2007 romanii nu vor putea suporta costul incalzirii, din cauza eliminarii subventiilor de la bugetul de stat la achizitia agentului termic, ca si a altor subventii, potrivit specialistilor intruniti vineri la dezbaterea "Accesul la energie si suportabilitatea preturilor". Dezbaterea s-a desfasurat sub egida USAID si a Institutului Roman pentru studiul surselor de Energie (IRE). Incepand cu 1 ianuarie anul viitor, statul nu va mai plati, ca anul acesta, 33% pretul gigacaloriei, in prezent de aproape doua milioane de lei vechi. Diferenta pana la 1,075 milioane de lei, care este pretul national de referinta, platibil de consumatori, este acoperita de administratiile locale.

"Exista mai multe programe de reducere a pierderilor, de ajutorare a populatiei defavorizate, de sustinere a administratiilor locale cu granturi de 30% pentru reabilitarea centralelor termice si pentru folosirea energiilor regenerabile, dar acestea nu rezolva problemele", a spus expertul Jean Constantinescu, presedintele IRE.

STATISTICA. In prezent, 31% dintre romani sunt racordati la termoficare, iar 57% se incalzesc cu combustibil solid ars in sobe, dar pretul carbunelui va creste, tot prin eliminarea subventiilor. 4% dintre romani se incalzesc cu gaze la soba, iar restul foloseste alte tipuri de incalzire centrala. Statul roman a platit, incepand din 1994, subventii de peste 1,6 miliarde de euro pentru incalzirea centrala, iar necesarul de investitii se ridica la 6,85 miliarde de euro. (Adrian N. Ionescu)

×
Subiecte în articol: economic