Vreţi să ştiţi care sunt datele până la care puteţi plăti fără penalizări taxele şi impozitele locale sau pe cele de la Secţia financiară? Consultaţi calen-darul fiscal pentru 2010.
Calendarul fiscal se adresează celor care au o locuinţă, o maşină sau românilor care obţin bani din contracte de comision, din închirieri de locuinţe, dar şi persoanelor care lucrează ca liberi-profesionişti sau care au venituri din alte activităţi comerciale. Taxele şi impozitele sunt percepute de stat după un calendar întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Acesta stabileşte termenele-limită până la care contribuabilii persoane fizice sau juridice trebuie să depună la Secţia fiscală unde sunt arondaţi documentele fiscale şi să facă plăţile anticipate aferente impozitelor. Calendarul fiscal trebuie respectat deoarece depăşirea atrage penalizări.
TAXE LOCALE
Primăriile percep taxe pentru toţi proprietarii de locuinţe şi terenuri intravilane sau extravilane. De asemenea, şi posesorii de autovehicule, rulote, bărci cu motor ori fără motor sau de locuri de parcare şi garaje achită taxe locale. Plata acestora se poate face fără majorări, în două tranşe, până la 31 martie, respectiv 30 septembrie. Taxele locale se pot plăti la Direcţia de impozite şi taxe locale din primării, precum şi la unităţile CEC sau la oficiile poştale din toată ţara.
ÎNCHIRIERI
Proprietarii care închiriază locuinţe, terenuri, spaţii comerciale şi industriale trebuie să meargă la secţiile financiare unde sunt arondaţi şi să depună declaraţiile privind veniturile realizate până la
15 mai. Însă cei care optează pentru determinarea venitului net în sistem real trebuie să anunţe acest lucru la Administraţia financiară unde sunt arondaţi până la 31 ianuarie. Plăţile se fac trimestrial, până la 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie. Şi persoanele care pres-tează activităţi în regim de consignaţie trebuie să le declare la Secţiile financiare până în ultima zi din februarie, iar plăţile se fac trimestrial, datele fiind aceleaşi ca şi în cazul celor care obţin venituri din închirierea de proprietăţi.
ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE
Românii care obţin venituri din activităţi independente impuse pe bază de normă de venit - notari, avocaţi, evaluatori, artişti etc. - au obligaţia să depună declaraţiile privind veniturile realizate până la 15 mai. Însă cei care optează pentru determinarea venitului net în sistem real trebuie să anunţe acest lucru la Administraţia Financiară unde sunt arondaţi până la 31 ianuarie. Opţiunea este valabilă timp de doi ani.
Aceeaşi procedură trebuie urmată şi de oamenii care obţin bani din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi de cei care care cultivă şi vând flori, legume, ciuperci şi de fermierii care obţin venituri din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole. Cererile se fac la Secţia financiară unde contribuabilul este arondat şi tot aici se fac şi plăţile. Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente cu excepţia impozitului pe venituri din arendare şi a veniturilor din activităţi agricole trebuie să realizeze plăţile la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie. Persoanele care realizează venituri din activităţi agricole trebuie să achite impozitul în două tranşe, respectiv 1 septembrie şi 15 noiembrie.
FIŞE FISCALE
Salariaţii nu trebuie să depună fişe fiscale la secţiile financiare unde sunt arondaţi, chiar dacă au mai multe salarii. Veniturile din salarii se impozitează la sursă, cu 16% la fiecare loc de muncă, impozitare care este finală. Însă angajatorii trebuie să depună fişele fiscale la unitatea fiscală până în ultima zi din luna februarie. Tot până în această zi, firmele trebuie să dea angajaţilor câte o copie de pe fişele fiscale. Însă salariaţii care pe lângă salariu mai obţin şi venituri din activităţi independente sau din închiriere de bunuri au obligaţia să le anunţe şi ulterior să plătească impozite la secţiile financiare unde sunt arondaţi.
Citește pe Antena3.ro