x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Carduri cu cip pentru pensionari şi veterani

Carduri cu cip pentru pensionari şi veterani

de Elena Stan    |    19 Ian 2011   •   20:26
Carduri cu cip pentru pensionari şi veterani

147279-dsc-0470.jpgCabinetul Boc a găsit o nouă metodă de a face economie la bugetul de stat. Dar cum obrazul subţire cu cheltuială se ţine, până la economisire vor trebui făcute mai întâi investiţii.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împreună cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale vor să distribuie anual pensionarilor şi veteranilor de război milioane de carduri cu cip de me­mo­rie. Cardurile vor ajuta la monit­o­rizarea persoanelor care beneficiază de facilităţi la transportul judeţean şi interjudeţean, potrivit unui proiect de ordonanţă postat pe site-ul MTI.

Astfel, categoriile defavorizate, care primesc reduceri la biletele de transport, vor deconta contra­valoarea tichetelor personal, nu prin operatorii de transport, cum se întâmplă acum. Cardurile vor fi nominale şi vor avea înscris codul numeric personal al fiecărui beneficiar.
Poate pentru că se adresează unor veterani, vor avea valabilitate timp de numai un an. „Cardul are valab­i­litatea de un an şi va stoca în memorie numărul de călătorii la care are dreptul beneficiarul, numărul de călătorii efectuate şi contravaloarea acestora. Cardul se reînnoieşte anual cu condiţia predării către emitent a celui deţinut”, potrivit proiectului. Adică alţi bani, altă distracţie.

Proiectul nu menţionează costurile de producţie ale cardurilor şi nici din bugetul cărei instituţii se vor plăti. În luna noiembrie 2010, în România existau 4,7 milioane de pensionari şi 220.962 de invalizi, ve­terani şi văduve de război, potrivit site-ului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

„MTI va emite doar carduri în baza Legii 44/1994, referitoare la ve­teranii de război, costul estimat al acestora fiind cuprins între 40.000 şi 50.000 de euro. Menţionăm că pentru pensi­o­nari cardurile vor fi emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale”, potri­vit răspunsului pri­mit de la MTI. La un calcul sumar, reiese că MTI va plăti 0,22 cenţi pe an pentru fiecare veteran de război. O sumă mai mare va trebui cuprinsă în bugetul Ministerului Muncii care va trebui să asigure carduri pentru cei 4,7 milioane de pensionari. În total, cardurile cu cip vor însemna chel­tuieli anuale de la bugetul de stat de circa 1,1 milioane de euro.

Beneficiarii cardurilor vor fi pensionarii, veteranii de război şi văduvele de război care au dreptul la şase călătorii simple pe an cu o reducere de 50%. Cardurile vor fi folosite atât la urcarea, cât şi la coborârea din vehicul, iar şoferii vor avea dreptul şi obligaţia de a verifica dacă utilizatorul cardului este şi be­neficiarul acestuia. Utilizarea cardurilor de alte persoane decât beneficiarii va fi sancţionată cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

În acelaşi document se menţio­nează că firmele de transport vor fi obligate să echipeze vehiculele cu cititoare de carduri, cu posibilitatea de a transmite datele online, şi cu aparate de marcat electronice.
Proiectul elaborat de MTI a stârnit nemulţumirea transportatorilor rutieri, care ar trebui să îşi doteze vehiculele cu cititoare de carduri. „Schema propusă a fi implementată prin această ordonanţă suspectăm că a fost pregătită în secret de Ministerul Transporturilor împreună cu reprezentanţii unei companii care vinde pe piaţa românească astfel de sisteme şi prevede că pensionarul sau, după caz, veteranul primeşte o cartelă magnetică cu un anumit număr de călătorii anuale şi se urcă la bordul vehiculului, moment în care printr-o conexiune de internet se transmite către biroul central al Autorităţii Rutiere Române (ARR) o informaţie privind numărul de persoane din categoriile defavorizate aflate în deplasare pe un anumit traseu, şi asta în condiţiile în care oricum numărul de călătorii de pe cartelă este limitat”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

Cheltuieli de sute de milioane de euro
Transportatorii rutieri de persoane sunt de părere că prin obligarea operatorilor să-şi doteze vehiculele cu cititoare de carduri favorizează o companie care vinde astfel de sisteme şi es­timează un cost pentru această tehnologie de peste 100 milioane de euro. FORT susţine că valoarea investiţiei pentru achi­zi­ţia de software, a serverului şi a calculatoarelor care vor intra în do­tarea ARR este de 850.000 de euro. MTI estimează efortul financiar la numai 150.000 de euro. Anul trecut, Ministerul Transporturilor a plătit peste 50 de mili­oane de euro (211.129.009,22 lei) către 473 de operatori de transport rutier. La sfârşitul anului trecut, ministerul înregistra datorii de 160 milioane de lei către firmele de transport de persoane, reprezentând sume restante la compensaţiile care se acordă în preţul biletelor pentru categoriile defavorizate.

×
Subiecte în articol: economia