x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cătălin Dumitru, numit preşedinte al CA Rompetrol Rafinare; Azamat Zhangulov promovat prim vicepreşedinte vânzări la KazMunayGas

Cătălin Dumitru, numit preşedinte al CA Rompetrol Rafinare; Azamat Zhangulov promovat prim vicepreşedinte vânzări la KazMunayGas

11 Feb 2017   •   14:10
Cătălin Dumitru, numit preşedinte al CA Rompetrol Rafinare; Azamat Zhangulov promovat prim vicepreşedinte vânzări la KazMunayGas

Cătălin Dumitru a fost numit, începând cu data de 10 februarie, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Rompetrol Rafinare, iar Alexei Golovin a fost numit membru interimar în CA, după ce Azamat Zhangulov a renunţat la funcţia de preşedinte şi la cea de membru, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti. 

"Azamat Zhangulov, actualul prim vicepreşedinte al KMG International, a fost promovat în funcţia de prim vicepreşedinte vânzări şi marketing în cadrul KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze a statului Kazahstan, acţionar unic al KMG International", se menţionează în raportul transmis BVB. 

Cătălin Dumitru a absolvit Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate din cadrul ASE Bucureşti. S-a alăturat grupului în 2002, în calitate de director financiar pentru două dintre companiile grupului - Rominserv şi Ecomaster. În 2008 a fost numit director general executiv al Dyneff Group. Din 2014 este vicepreşedinte al Grupului KMG International, iar din noiembrie 2016 este vicepreşedinte senior al grupului. 

Alexei Golovin a absolvit Facultatea de Drept "Adilet" şi are diplomă de Master în Administrarea Afacerilor în cadrul programului EMBA Essec & Mannheim. S-a alăturat Grupului KMG International în noiembrie 2009, în calitate de director Grup Guvernanţă Corporativă. În 2011 a fost numit director corporativ Grup Marketing şi Comunicare. În 2015 a preluat funcţia de managing director Strategie Corporativă şi din noiembrie 2016 este vicepreşedinte Dezvoltare Corporativă şi Strategie al Grupului KMG International.AGERPRES

×