Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Capacitățile de depozitare a produselor agricole acoperă doar 5% din producția națională de cartofi și 4% din cea de legume, arată un studiu tip SWOT asupra sectorului agricol, analizat de Jurnalul - document care fundamentează Planul Național Strategic de Dezvoltare Rurală. Această situație, care trenează de peste 20 de ani, face ca România să fie practic dependentă de importuri la produsele agroalimentare, mai ales în lunile de iarnă. Prima consecință este că de fiecare dată când cursul valutar crește se majorează și prețurile acestor produse, pe care le importăm plătind cu euro (din UE) sau cu dolari (din afara UE). Abia acum, când se pregătește documentația pentru Politica Agricolă Comună 2021-2027, Ministerul Agriculturii dă semne că ar avea o anumită preocupare față de această problemă.
Analiza SWOT înseamnă (tradus din engleză) „Puncte tari / Puncte slabe / Oportunități / Amenințări”, iar documentul aferent sectorului agricol conține doar trei elemente ca fiind „Puncte tari”, în schimb are nu mai puțin de 19 „Puncte slabe”, 6 „Oportunități” și 6 „Amenințări”. Cele trei puncte tari sunt, potrivit analizei, „producția agricolă diversificată, asimilarea tehnologiilor inovative în exploatațiile mari și existența materiilor prime, în special cereale și floarea-soarelui, în cantități suficiente pentru a acoperi cerința internă”.
Infrastructura, la pământ
Din multitudinea de puncte slabe remarcate în analiza citată l-am selectat pe cel care are cele mai grave consecințe: „Sisteme de colectare și depozitare slab dezvoltate, în special pentru fructe, legume și cartofi”. Dacă pentru fructe nu sunt date concrete, pentru legume se menționează că România are capacități de depozitare de doar 4% din producție, iar pentru cartofi - de 5%.
Citește pe Antena3.ro
Ce au în comun cartofii, fructele și legumele? În primul rând, faptul că acestea sunt, în fiecare lună din sezonul rece, primele în topul scumpirilor. Majorările de prețuri sunt, de obicei, cu două cifre (față de o medie de 3-4% a inflației), respectiv cu peste 25% la cartofi, 15-20% la fructe și mai mult de 10% la legume, după cum reiese din datele raportate lunar de Institutul Național de Statistică (INS). Al doilea punct comun: importurile la această categorie cresc an de an (direct proporțional cu consumul), iar exporturile scad (spre zero, în unele cazuri), fapt care arată că România nu-și poate conserva propria producție.
Importuri rușinoase
Tot din statisticile oficiale reiese un lucru pe care, de altfel, îl observăm cu toții și la hipermarket: România importă sortimente banale precum cartofi, ceapă, usturoi, praz, morcovi, țelină, roșii (tomate), mere, pere, prune, gutui, slănină, carne (porc, vită, pasăre) și alte asemenea produse pe care ar trebui, de fapt, să le exporte, fiind un producător tradițional la acest capitol. Astfel că, având în vedere potențialul agricol și chiar producțiile-record obținute vara-toamna, nu putem decât să catalogăm aceste importuri ca fiind de-a dreptul rușinoase pentru o țară ca România.
Cea mai scăzută productivitate
Alte două puncte slabe remarcate în analiza citată se referă la (in)eficiența agriculturii ca „industrie” care produce hrană exploatând resursele pământului. Sunt consemnate, astfel, „productivitatea scăzută în industria alimentară (67% din media UE28)” și, atenție, productivitatea muncii „de patru ori mai scăzută decât media UE28” în agricultură. Nu este de mirare, în aceste condiții, că deși România este campioana producției fizice la mai multe sortimente agricole, este, în același timp, și codașa randamentului la hectar din Uniunea Europeană. În documentul citat, este remarcat și faptul că la plantațiile pomicole productivitatea muncii este „în declin”.
Prioritățile ministrului Oros
În aproape toate conferințele de presă din mandatul său, ministrul Agriculturii – Adrian Oros – s-a referit la Planul Național Strategic de Dezvoltare Rurală ca la un set de măsuri ce trebuie adoptate la timpul viitor. Printre „prioritățile” prezentate încă de anul trecut se numără „sprijinirea fermelor de familie”, „susținerea sectorului zootehnic”, „susţinerea formelor asociative cu rol economic” (în primul rând, cooperativele) și… „investiţiile în dezvoltarea capacităţilor de procesare şi depozitare a produselor agroalimentare”.
Nivelul redus de asociere este un punct slab al agriculturii, astfel că implicarea formelor asociative în consultanța fermierilor este o oportunitate.
