Compania italiană a răspuns oficial Cererii de Informații (RFI) lansate de Grupul de lucru SAFE, condus de șeful Cancelariei Prim-Ministrului României, propunând un model strategic pentru dezvoltarea capacităților industriale românești în domeniul apărării.
Ce arme vor fi fabricate în România
Ar putea fi fabricate integral în țara noasră mai multe arme, respectiv pușca de asalt NARP 5,56, pistolul semiautomat APX 9x19 și aruncătorul de grenade de 40mm.
Pentru puștile cu lunetă 7,62 și mitralierele ușoare 5,56 și 7,62, Beretta oferă producție locală parțială iar pentru mitraliera compactă (submachine gun) 9x19, compania este deschisă la negocieri pentru transfer complet de tehnologie.
Beretta pune la dispoziție un portofoliu extins de soluții de ultimă generație, concepute pentru a răspunde atât cerințelor strategice ale României, cât și celor mai înalte standarde internaționale.
Inițiativa urmărește integrarea solidă a României în Baza Industrială Europeană de Apărare, sprijinind autonomia națională de producție și competitivitatea pe termen lung, potrivit dcnews.ro.
Obiective strategice
Programul propus vizează consolidarea industriei locale, sporirea independenței operaționale în producția de apărare, stimularea colaborării cu parteneri autohtoni și sprijinirea obiectivelor de securitate națională.
Beretta este pregătită să continue dialogul cu autoritățile române pentru definirea detaliilor de implementare și finalizarea Planului de Participare Industrială și Transfer Tehnologic, în conformitate cu strategia națională de apărare și obiectivele programului SAFE.


