x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce putem face dacă se întrerupe curentul electric pentru mai multe zile

Ce putem face dacă se întrerupe curentul electric pentru mai multe zile

de Diana Scarlat    |    01 Noi 2021   •   18:37
Ce putem face dacă se întrerupe curentul electric pentru mai multe zile
Sursa foto: pixabay.com

„Blackout” este cuvântul care dă fiori multor europeni, în ultimele zile, după ce ministrul Apărării din Austria a anunțat că s-ar putea produce oricând o pană de curent care ar afecta tot continentul. Armata Austriei a-nceput și o campanie de conștientizare, pentru a-i ajuta pe cetățeni să înțeleagă ce ar trebui să facă într-o astfel de situație. Problemele de infrastructură sunt, însă, mult mai grave, iar România nu a făcut nimic până acum pentru a asigura funcționarea instituțiilor esențiale și a spitalelor. Într-o astfel de situație catastrofală, ar trebui să existe cel puțin două spitale în fiecare județ care să poată funcționa cu autonomie totală, spun specialiștii. Această posibilă pană de curent ar putea dura între o zi şi o săptămână. În cel mai negru scenariu, ar putea dura chiar două săptămâni. 

 

 

Înainte de avertismentul lansat de Guvernul Austriei, și analiștii băncii Goldman Sachs Group Inc avertizau, la jumătatea lunii septembrie 2021, în legătură cu iminența unui „blackout” chiar în această iarnă. „Piețele energetice în creștere din Europa ne expun riscului întreruperilor de curent, în această iarnă, mai ales dacă vremea foarte rece va agrava situația, diminuând stocurile de gaze naturale deja foarte scăzute, din regiune”, scria publicația economică Bloomberg, pe 15 septembrie. S-au făcut aceste previziuni pornind de la situația critică a rezervelor energetice de la începutul lunii septembrie, care au agravat situația deja creată de revenirea rapidă de după prima parte a pandemiei, care a făcut să crească foarte mult cererea de energie (atât de electricitate, cât și de gaz), ceea ce a condus la creșterea prețurilor, dar și la scăderea rezervelor. La începutul lunii septembrie s-a produs și un incendiu care a distrus un cablu submarin de electricitate foarte important, între Marea Britanie și Franța, agravând criza energetică a Regatului Unit. Chiar dacă problema gazelor naturale a fost aproape rezolvată, în ultimele două săptămâni, iar Rusia a dat asigurări în legătură cu livrările pentru Europa, celelalte probleme au rămas valabile și par a se agrava. Tocmai de aceea, ministrul Apărării din Austria, Klaudia Tanner, a avertizat că poate urma, în foarte scurt timp, o avarie uriaşă în sistemul energetic european, care este interconectat. Astfel, Europa ar putea rămâne fără curent electric între o zi şi o săptămână. Armata austriacă şi Ministerul de Interne din Austria simulează, de câteva săptămâni, gestionarea unei astfel de situații de criză majoră, în legătură cu menținerea serviciilor esenţiale și, bineînțeles, pentru a se putea salva cât mai multe vieți.

 

Problemele rețelei interconectate europene

 

În România nu s-a vorbit despre un astfel de pericol și nici despre măsurile care ar trebui să fie luate, în cazul în care ne-ar afecta și pe noi, deși iarna trecută au existat probleme care arată că nu este chiar departe de adevăr această previziune. Pe 8 ianuarie 2021 s-a produs o pană de curent în mai multe județe din nord-vestul României, în urma unei avarii majore. Transelectrica a explicat că această situație a fost provocată de un incident la nivelul rețelei europene de transport al energiei electrice. Incidentul a condus la apariția avariei atât în România, cât și în alte țări europene. Asociația Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity - ENTSO-E) a publicat, ulterior, un raport cu privire la avaria energetică europeană, arătând că, cel puțin pe parcursul desfășurării incidentului, cauza acestuia a fost estimată inițial ca avându-și originea în rețeaua electrică românească. Pe baza raportului, ENTSO-E și Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) din Europa au făcut apoi o investigație. S-a constatat că avaria din reţeaua de transport a energiei înregistrată în data de 8 ianuarie a fost cauzată de frecvenţa scăzută din zona de nord-vest a Europei, care a provocat întreruperea serviciilor în Franţa şi Italia, în total aproximativ 1,7 GW au fost decuplaţi, pentru a reduce abaterea frecvenţei, conform unui comunicat postat pe site-ul ENTSO-E. Aceste servicii sunt deconectate dacă frecvenţa scade sub un anumit prag, iar o capacitate de sprijin de 420 MW şi 60 MW a fost în mod automat activată din zonele sincron din nord şi din Marea Britanie. 

 

În lipsa oricărui plan de acțiune, se va bloca tot

 

Spitalele din România sunt totalmente nepregătite pentru o astfel de avarie majoră. „Noi nu suntem pregătiți, în România, nici pentru situația în care ar fi un cutremur. Nu facem față nici la Coronavirus. Dacă ar fi un astfel de „blackout”, ar fi dezastru. Generatoarele ar face față câteva ore. Guvernul ar trebui să gândească în perspectivă. Mi s-ar părea firesc să aibă toate spitalele generatoare alimentate cu motorină, care să poată funcționa pe o perioadă mult mai lungă de timp, dar să existe și o sursă alternativă de căldură. Două săptămâni deja înseamnă foarte mult, dar se pot gândi în perspectivă soluții pentru astfel de situații care chiar ar putea să apară. Ar trebui ca spitalele să aibă și autonomie în alimentarea cu apă și canalizare. Asta ar însemna un sistem sustenabil de medicină de urgență, care să facă față unei astfel de situații, să se știe care sunt rezervele strategice, cum să se acționeze planificat, astfel încât să nu pățim ca în pandemie. E nevoie de un plan foarte bine pus la punct, să se poată accesa mecanismul european, care să se poată folosi. Ar trebui să avem rezervoare de apă pentru fiecare spital”, a explicat, pentru Jurnalul, europarlamentarul Tudor Ciuhodaru, medic la Spitalul Județean de Urgență din Iași. Nici rețelele de alimentare cu apă și de canalizare nu ar mai funcționa, într-o astfel de situație, iar dacă s-ar întâmpla iarna, la temperaturi foarte scăzute, și ar dura mai multe zile, ar genera un dezastru, spun specialiștii. „Este imposibil să facem față unei astfel de situații. Noi avem 350 de puțuri de apă în exploatare și nu putem pune 350 de generatoare pentru fiecare în parte. Avem sute de stații de pompare a apei uzate. Este imposibil să punem generatoare pentru toate. O singură dată a fost curentul oprit, timp de două ore, în orașul Constanța, ne-am mobilizat și am reușit să facem față, dar au fost doar două ore. Dacă ar fi o astfel de avarie mai multe zile, mai ales iarna, ar fi un dezastru. Mă uit la ce se întâmplă în Liban, unde e această situație acum. Beirutul este distrus. Dacă s-ar întâmpla așa ceva în România, sistemul de alimentare cu apă și de canalizare s-ar distruge”, a explicat, pentru Jurnalul, Aurel Presură, directorul general RAJA Constanța. Nici mare parte din rețelele de transport nu ar mai putea funcționa, dacă am ajunge la o astfel de situație. Absolut tot ce funcționează pe bază de electricitate se va opri: telefonie, internet, toate tipurile de comunicații, sistemele bancare, sistemele de securitate etc.

 

 

Lista de supraviețuire pentru austrieci

 

Autorităţile din Austria au distribuit către populație o listă de măsuri de supraviețuire, în caz de „blackout” european. Printre acestea se numără și procurarea unui aparat de radio cu baterii, deși e greu de înțeles cum ar putea emite posturile de radio, în caz de pană generală de curent. O altă măsură prevede umplerea rezervorului mașinii cu benzină sau motorină, deși deja s-au înlocuit foarte multe autoturisme cu variantele electrice. Oamenii mai sunt sfătuiți să-și cumpere lanterne și baterii, să-și facă rezerve de hrană. Pe listă mai sunt „lumânări, extinctoare şi sisteme de atenţionare privind concentraţia de monoxid de carbon, apă (2 litri de persoană pe zi - 3-5 zile), băuturi, ceai, cafea, „mâncare durabilă” pentru două săptămâni (orez, conserve etc). De asemenea, guvernul îi sfătuiește pe cetățeni să-și facă rezerve de bani „cash”. Toate aceste sfaturi sunt publicate și pe site-ul Armatei Austriei. Aceleași sfaturi sunt valabile pentru cetățenii tuturor țărilor europene care ar putea fi afectate de un posibil „blackout”.

 

Ministrul Apărării din Austria a declarat despre viitorul „blackout” european că nu se mai pune problema dacă se va produce, ci când. În cel mai sumbru scenariu, se va întâmpla chiar în această iarnă. Previziunea vizează o perioadă de cinci ani, începând de acum.

×
Subiecte în articol: blackout energie electrică