Într-o Europă Centrală şi de Est dominată încă de economii care nu îşi găsesc colacul de salvare, piaţa asigurărilor nu putea avea o traiectorie mai fericită. Şi totuşi, semne de revenire apar timid. Despre aceastea, dar mai ales despre realităţile pieţei româneşti, am stat de vorbă cu Bruce Bowers, cel care conduce afacerile din Europa Centrală şi de Est (ECE) ale gigantului în asigurări, Allianz. Acesta vorbeşte cu mândrie despre „copiii lui”, adică statele din ECE unde Allianz este prezentă, care au traversat o perioadă dificilă şi care se îndreaptă în direcţia potrivită.
Ce părere aveţi despre cum stau lucrurilepe piaţa asigurarilor de bunuri?
Încep prin a sublinia că România are o expunere de miliarde de lei dacă un cutremur puternic ar avea loc. Sistemul PAID poate funcţiona doar ca un sistem de co-asigurare, nu şi în forma actuală. Credem că sistemul va funcţiona şi noi îl vom sprijini dacă va funcţiona în sistem de co asigurare. Un astfel de cadru este întâlnit şi în alte pieţe şi pot să spun că sistemul PAID din România este unic, din acest punct de vedere. Există o mulţime de instituţii similare în Europa Centrală şi de Est, însă acestea funcţionează pe baza reasigurării sau a co-asigurării. Nu este şi cazul PAID. Deţinem o cotă semnificativă din această piaţă, vrem să rămânem prezenţi aici şi credem că dacă s-ar trece la un sistem bazat pe co-asigurare şi în care răspunderile noastre dar şi ale celorlalţi ar fi mai transparente, atunci am fi interesaţi să participăm la pool-ul de asigurare.
Citeste interviul integral pe incomemagazine.ro
Citeste si
Prima generatie McDonald's - 18 ani mai târziu
Un business de succes cu ideile angajaţilor se ţine
LOCURI DE MUNCĂ. Rompetrol şi Ericsson, printre angajatori
Danemarca și Spania caută căpșunari în România