x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Centura Capitalei, sufocată de maşini în 2030 chiar dacă se va circula pe patru benzi

Centura Capitalei, sufocată de maşini în 2030 chiar dacă se va circula pe patru benzi

de Adrian Stoica    |    10 Apr 2018   •   12:50
Centura Capitalei, sufocată de maşini în 2030 chiar dacă se va circula pe patru benzi
Sursa foto: MECHNO SIMION

România se chinuieşte de 13 ani să modernizeze cei 72 de kilometri de linie de centură ai Bucureştiului, dar îşi face deja planuri să îmbunătăţească traficul pe această centură, în condiţiile în care se estimează că în 2030 capacitatea ei va fi depăşită chiar dacă pe ea se va circula pe patru benzi. Costurile proiectului sunt evaluate la peste 1,3 miliarde de euro, potrivit raportului de analiză strategic  realizat recent de consorţiul condus de compania de consultanţă Egis. Studiul a fost finanţat de către Banca Europeană de Investiţii (BEI).

 

Creşterea puternică a traficului este justificată de dezvoltarea urbană în zona metropolitană a Bucureştiului, dar şi de creşterea activităţii economice. Documentul citat relevă faptul că există deja mai multe secţiuni şi intersecţii pe şoseaua de centură care se apropie de gradul de saturaţie al traficului, iar din această cauză autorităţile ar trebui să ia măsuri urgente pentru creşterea capacităţii de trafic.

Trafic tot mai sufocant

Scenariul cel mai bun, denumită „fără regrete”, include, pe lângă, extinderea autostrăzii A 3 (Bucureşti-Borş), lărgirea la patru benzi a Centurii de Nord, construcţia pasajului de la Domneşti, construcţia unui pasaj pe DN 1  (care face legătura între București și nord-vestul țării, trecând prin Braşov), a unui pasaj la intersecţia cu Centura de Nord, realizarea de noduri rutiere la intersecţia Centurii de Sud cu DN4 ( Bucureştiul de Olteniţa) şi DJ104, precum şi extinderea la patru benzi a sectorului de centură dintre ele. Pentru acest scenariu, care a fost ales de referinţă, consultantul a avansat nu mai puţin de 16 opţiuni. De asemenea, având în vedere că la nivelul anului 2025 se aşteaptă depăşirea capacităţii de trafic pe mai multe drumuri radiale pe sectoarele dintre zona Bucureşti şi şoseaua de centură (DN1, DJ200B, DN2, DN3, DN4), consultantul recomandă lărgirea acestor drumuri, crearea de noi legături, devierea traficului prin crearea de legături între drumurile radiale  etc.

 

2021 este termenul estimat pentru finalizarea lucrările incluse în opţiunea “fără regrete”, dar probabil că până atunci nu se va finaliza nici extinderea la patru benzi a centurii.

 

 

Sectorul dintre DN2 (Voluntari) şi A2 (Căţelu) este ultimul care a mai rămas de lărgit la patru benzi din Centura de Nord care are în total 40 km. Pentru Centura de Sud (aproximativ 32 km), lucrările de extindere la patru benzi nu au început.

×