x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cercei pentru toate animalele din bătătură

Cercei pentru toate animalele din bătătură

de Irina Crudu    |    09 Apr 2010   •   00:00
Cercei pentru toate animalele din bătătură
Sursa foto: Jurnalul Foto/

Proprietarii de porcine, bovine, ovine şi caprine sunt obligaţi să transmită, în scris, până la 30 iunie, medicului veterinar împuternicit pentru localitatea în care se află crescătoria numărul de animale pe care le deţin la data declarării acestora în vederea identificării şi înregistrării prin aplicarea de crotalii auriculare sau a mărcilor, se specifică într-o ordonanţă de urgenţă adoptată la sfârşitul lunii martie.

Porcii, oile, vacile şi caprele din gospodăriile populaţiei sunt supuse în mod obligatoriu procesului integrat de identificare şi înregistrare a animalelor prin aplicarea crotaliilor auriculare sau/şi a mărcilor, precum şi a mijloacelor electronice în exploataţia în care se nasc, se arată în actul normativ. Activitatea de identificare şi înregistrare a animalelor este finanţată anul acesta de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Autoritatea nu ne-a transmis informaţii despre costurile totale ale crotalierii. "Vor fi organizate licitaţii la nivelul celor 42 de direcţii judeţene ale Autorităţii, aşa că preţul crotaliilor va diferi de la o zonă la alta", potrivit biroului de presă al ANSVSA.

"În anul 2010, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor suportă activitatea de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile suine, ovine şi caprine existente în exploataţiile nonprofesionale, precum şi activitatea de identificare şi înregistrare a bovinelor din toate exploataţiile", se arată în actul normativ.

Manopera privind identificarea şi înregistrarea bovinelor costă 16,0 lei per cap de animal, a ovinelor şi caprinelor (două crotalii) costă 3,5 lei per cap de animal, iar cu o singură crotalie costă 2,9 lei per cap de animal. În ceea ce priveşte manopera suinelor, aceasta va costa 3,5 lei pentru fiecare animal.

CERCEI PENTRU TOATE ANIMALELE
Ovinele şi caprinele născute începând cu anul 2010 se identifică cu o crotalie auriculară simplă şi o crotalie auriculară electronică, care conţin acelaşi cod unic de identificare a animalului. Toate oiţele şi caprele se identifică în mod obligatoriu o dată cu mişcarea lor din exploataţia în care s-au născut sau, cel mai târziu, la împlinirea vârstei de 9 luni.

Ovinele şi caprinele născute înainte de 2010 se identifică cu două crotalii auriculare simple având imprimat acelaşi cod unic de identificare a animalului. Totodată, suinele se identifică cu o crotalie auriculară simplă sau cu o marcă.

"Medicul veterinar de liberă practică împuternicit este obligat să informeze, în scris, până la data de 31 mai 2010, proprietarii exploataţiilor nonprofesionale de suine, bovine, ovine şi caprine cu privire la identificarea şi înregistrarea animalelor. După colectarea informaţiilor, medicul veterinar de liberă practică împuternicit este obligat să actualizeze datele din baza naţională de date informatice până la data de 30 septembrie 2010", se specifică în ordonanţa de urgenţă.

DIN 2011, FURNIZORI DIRECŢI
Începând de anul viitor, proprietarii vor trebui să achite contravaloarea mărcilor, crotaliilor şi a paşaportului individual pe care le vor putea achiziţiona direct de la furnizorii de mijloace de identificare a bovinelor aprobate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. "Începând cu 2011, ANSVSA va suporta activitatea privind manopera de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile bovine, ovine, suine şi caprine existente în exploataţiile nonprofesionale, urmând ca mijloacele de identificare aplicate să fie suportate de către proprietar", se specifică în ordonanţă.

SCANDALUL ÎMPĂRŢIRII CROTALIILOR
Crotaliile, practic "buletinele" animalelor, au înscrise pe ele un număr de identificare unic, un cod de bare ce poate fi citit electronic şi care oferă informaţii despre istoricul animalului şi numele ţării de provenienţă. Circulaţia ovinelor, caprinelor şi suinelor neidentificate a fost interzisă după 30 iunie 2006, iar după acea dată, autorităţile veterinare au început să împartă şi amenzi. Au fost însă probleme cu numărul de crotalii disponibile şi cu licitaţia privind furnizorul de crotalii.

La doar câteva luni până la aderarea la Uniunea Europeană, operaţiunea de identificare a ovinelor, caprinelor şi suinelor a fost un haos total. Autorităţile veterinare au început să perceapă amenzi pentru animalele neidentificate, dar, pe de altă parte, au "uitat" să împartă crotalii pentru şase milioane de oi. Iar din informaţiile existente la acea vreme, piaţa neagră a cerceluşilor a fost în plină dezvoltare.

La momentul respectiv, Bruxellesul a transmis numeroase semnale de nemulţumire vizavi de felul în care s-a demarat şi derulat această acţiune în România. În prezent însă, pentru evitarea haosului, fiecare Direcţie Judeţeană se va ocupa de furnizarea de crotalii necesare pentru efectivele de animale identificate local.

×
Subiecte în articol: economic