x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UPDATE: CFR a anulat 153 de trenuri, miercuri

UPDATE: CFR a anulat 153 de trenuri, miercuri

11 Ian 2017   •   18:28
UPDATE: CFR a anulat 153 de trenuri, miercuri
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

UPDATE: Numărul trenurilor anulate miercuri a urcat la 153 la ora 17:00, faţă de 148 la ora 14:30, însă nu se înregistrează trenuri blocate pe reţeaua feroviară, potrivit informaţiilor postate de CFR Călători şi CFR Infrastructură. 

CFR Călători a anulat 148 de trenuri, până miercuri la ora 14:30, din cele 1.300 de garnituri ale companiei care circulă zilnic în România, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Facebook a CFR Călători. 

Numărul trenurilor anulate a crescut de la 131, în jurul orei 12:30, la 148 în prezent. 

Circulaţia trenurilor va fi adaptată condiţiilor meteo extreme şi miercuri şi joi dimineaţa, dar se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare pe raza Regionalelor Bucureşti, Craiova, Braşov, Galaţi şi Constanţa, informează CFR Călători. 

Pe de altă parte, CFR SA precizează că, în acest moment, la intrare în Capitală au rămas în aşteptare doar 4 trenuri de călători care înregistrează întârzieri mai mari de 100 de minute. Acestea urmează să fie înscrise pentru garare pe liniile eliberate de trenurile care pleacă din Bucureşti Nord. 

Personalul feroviar intervine şi la această oră la intrare în Gara de Nord pentru deszăpezirea aparatelor de cale pe tot complexul de linii care asigură intrarea şi expedierea garniturilor în şi din staţie. 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă până miercuri noapte la ora 23:00 pe raza a 11 judeţe din estul şi sud-estul ţării. 

În acelaşi timp, meteorologii au ridicat avertizarea Cod portocaliu ce viza judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Vrancea. 

Judeţele vizate de avertizarea Cod galben sunt: Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi. ANM precizează că unele intensificări ale vântului vor fi şi în Oltenia şi restul Munteniei, spulberând trecător zăpada. 

De asemenea, începând din noaptea de miercuri spre joi, la ora 4:00, şi până vineri la ora 10:00, va intra în vigoare o informare meteorologică de intensificări ale vântului şi polei, valabilă la nivelul întregii ţări. 

În plus, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme deosebit de rece şi ger, mai ales în cursul nopţilor, valabilă în intervalul 11 ianuarie, ora 13:00 - 12 ianuarie, ora 10:00. AGERPRES

×