x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Chinezii vor Midia cel mai mare hub la Marea Neagră

Chinezii vor Midia cel mai mare hub la Marea Neagră

de Cristian Anton    |    26 Iun 2017   •   11:00
Chinezii vor Midia cel mai mare hub la Marea Neagră
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Acţionariatul şi managementul companiei Midia Marine Terminal (MMT) SRL, parte a Grupului KazMunaiGaz (KMG) Internaţional, vor să transforme terminalul din Portul Midia în cel mai important hub energetic de la Marea Neagră, graţie unui portofoliu de proiecte investiţionale ce se intenţionează a fi lansate în 2018, pentru dezvoltarea şi extinderea capacităţilor de operare şi interconectare. Decizia face parte din planul de extindere al noului acţionar chinez, care va prelua KMG.
 

Directorul general al MMT, Ioan Taus, a anunţat, cu ocazia sărbătorifrii a zece ani de activitate a unicului terminal criogenic de la Marea Neagră, că pentru anul viitor se preconizează a fi lansate opt proiecte de dezvoltare a capacităţii de operare a companiei oferind totodată posibilitatea de a presta servicii către terţi, ceea ce va transforma terminalul în cel mai important hub energetic de la Marea Neagră, prin care pot tranzita către Europa resursele exploatate de pe platoul maritim continental, dar şi cele care vor fi transportate, graţie iniţiativei chinezeşti intitulate Noul drum al Mătăsii. „Am operat peste 35 de milioane de tone de ţiţei şi produse finite, prin cele trei dane din Portul Midia tranzitează anual 550 de nave, iar la terminalul offshore, amplasat la 4 mile maritime în larg, se cuplează, anual, alte 350 de nave şi tranzităm peste 5 milioane tone de produse. Terminalul are o capacitate totală de 16 milioane tone/anual şi noi folosim, exclusiv pentru tranzitarea mărfurilor noastre, cam 5 milioane de tone pe an, ceea ce ne conferă disponibilitatea de a derula contracte comerciale şi cu alţi beneficiari”, a declarat Taus. Proiectele privesc dezvoltarea pentru primirea unei cantităţi mai mari de ţiţei şi mărirea capacităţii de export şi sunt legate de suportul investiţional după ce China Energy Financials & Company (CEFG) va prelua 51% din KMG Internaţional. 

×