x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ciocniri cu FMI pe tema privatizărilor. Dan Radu Ruşanu a criticat dur soluţiile impuse de instituţie în întâlnirea de la Comisia de buget

Ciocniri cu FMI pe tema privatizărilor. Dan Radu Ruşanu a criticat dur soluţiile impuse de instituţie în întâlnirea de la Comisia de buget

de Daniel Ionaşcu    |    28 Ian 2013   •   20:41
Ciocniri cu FMI pe tema privatizărilor. Dan Radu Ruşanu a criticat dur soluţiile impuse de instituţie în întâlnirea de la Comisia de buget
Sursa foto: GRIGORE POPESCU/Agerpres

Deşi se laudă că nu interferează cu politica internă a statelor cu care are acord, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a impus în ultimele negocieri cu partea română privatizarea distribuţiilor Electrica, în condiţiile în care acestea sunt profitabile şi valoroase, şi a CFR Marfă, după ce în toamnă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a blocat vânzarea, considerând că actualele condiţii de piaţă nu sunt prielnice pentru astfel de operaţiuni. Mai mult, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat după întâlnirea cu reprezentanţii FMI că privatizarea acestei companii a devenit “prioritatea numărul unu” a ministerului pe care îl conduce, în timp ce anterior spunea că va solicita ca aceasta să nu mai fie trecută în proprietate privată. De asemenea, listarea a încă unui pachet de 15% din Transgaz se va face în luna aprilie, după ce aceasta a fost iniţial programată pentru luna septembrie 2012, dar nu s-a realizat. În fine, Termoelectrica şi Compania Naţională a Huilei (CNH) trebuie lichidate în acest an, preluare a unor condiţii mai vechi impuse părţii române acum câţiva ani din cauza datoriilor enorme ale acestor societăţi de stat.

Monopolul privat şi profitul
În astfel de circumstanţe, terenul era pregătit pentru ca “butoiul cu pulbere” să explodeze. Ceea ce s-a şi întâmplat ieri, la întâlnirea dintre delegaţia FMI şi Comisia de buget din Camera Deputaţilor. Aici, liberalul Dan Radu Ruşanu, şeful comisiei, a criticat dur privatizările dezavantajoase făcute la “influenţa” instituţiilor internaţionale şi impunerea de măsuri de austeritate României în 2009, ceea ce a frânat dezvoltarea economică a ţării şi recuperarea decalajelor faţă de Uniunea Europeană (UE). “Noi am mai făcut privatizări, să nu spun sub presiunea, sub influenţa instituţiilor financiare internaţionale, care ne arată că nu au fost deloc avantajoase. Cu toate că se ştie că statul este cel mai prost administrator, noi am făcut privatizări, dar nu s-au făcut investiţiile promise (...) la gaz, de exemplu, unde avem Gaz de France şi E.ON Gaz, nu s-au fãcut investiţiile promise. Serviciile sunt la fel de proaste ca înainte, când erau la stat, pentru că aceste companii au sacrificat investiţiile şi calitatea serviciilor pentru profituri, şi au obţinut profituri cu două cifre (...) Am înlocuit monopolul de stat cu cel privat (...) Ca o ironie, acest monopol este al unor companii cu capital de stat, Gaz de France, E.ON...”, a spus Dan-Radu Ruşanu la începutul discuţiilor cu delegaţia FMI.

Deficit prea mic
El a mai criticat instituţia financiară internaţională şi pentru “grava greşeală” din cadrul programului început în 2009. “Orice student la economie ştie că într-o perioadă de criză nu se cresc impozitele şi taxele. Creşterea TVA la 24% şi tăierea salariilor cu 25% nu puteau aduce creştere economică. Aceste măsuri nu au fost impuse de FMI, dar, citez: «Au fost acceptate de noi»“, a completat Ruşanu. În final, vicepreşedintele PNL a mai precizat că limitările bugetare impuse de instituţiile financiare internaţionale pentru acest an nu sunt menite să readucă creşterea economică în România. El a spus că reducerea deficitului faţă de anul trecut e prea mare.
Proiectul de buget pentru 2013 indică un deficit de  2,1% din produsul intern brut, adică 13,4 miliarde de lei.

În replică, Erik de Vrijer, şeful misiunii de evaluare a FMI, vizibil iritat, a spus că afirmaţiile sunt “fără temei” şi a cerut continuarea discuţiilor fără presă “dacă vreţi să avem un schimb de opinii constructiv”. Confruntarea vine la câteva săptămâni după ce FMI a recunoscut că a exagerat cu austeritatea în statele aflate sub acord şi la doar câteva ore după ce premierul Victor Ponta anunţa că s-a convenit prelungirea cu două luni, până în iunie, a acordului. Referitor la privatizări, el a spus că “trebuie tratate datoriile istorice” ale Oltchim şi CFR Marfă, pentru că “nimeni nu vine să cumpere ca să plătească datoriile istorice”. În privinţa CFR Marfă, el a mai spus că privatizarea se va face cu un investitor strategic, nu licitaţie cu strigare.

×
Subiecte în articol: acord fmi negocieri fmi Dan Radu Rusanu