x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Clienții amânați vor plăti „dobândă la dobândă”

Clienții amânați vor plăti „dobândă la dobândă”

de Valentin Gros    |    01 Apr 2020   •   10:48
Clienții amânați vor plăti „dobândă la dobândă”

Clienții bancari afectați direct sau indirect de coronavirus își pot amâna plata ratelor, urmând însă ca ulterior, dobânda să se capitalizeze, conform ordonanței guvernamentale, în noua formă. Împrumuturile ipotecare sunt scutite însă de la această regulă. Actul normativ apare într-un moment în care creditele de pe piața românească se scumpesc. Asociațiile profesionale critică măsura, pe motiv că nu oferă soluții și pune în pericol lichiditatea din sistem.

 

Ordonanța de Urgență 37 din 2020, privind amânarea plății ratelor bancare pe o perioadă de până la 9 luni a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce inițial fusese retrasă, pentru unele modificări care au fost aplicate la ultima ședință a Executivului. Data-limită de aplicare a prevederii este 31 decembrie anul acesta.

Conform actului normativ, dobânda corespunzătoare intervalului de timp în care funcționează suspendarea se capitalizează, adică se aplică „dobândă la dobândă”.

 

Eșalonare pe 60 de luni

Fac excepție însă creditele ipotecare contractate de persoane fizice. În acest caz, statul garantează 100% dobânda pe o perioadă de 5 ani, după cum a afirmat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. „Dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit”, a explicat Cîțu. El a precizat că la această creanță, „dobânda este 0%” și a menționat că „plata de către debitor a aceastei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încetării perioadei de amânare”.

 

Vești proaste din piață

Piața nu dă semne prea bune pentru românii cu credite. Indicele trimestrial în baza căruia se stabilesc dobânzile la creditele pentru populaţie (IRCC) a urcat de la 2,36%, cât a fost calculat de Banca Națională pe baza tranzacţiilor efective de pe piaţa interbancară pentru trimestrul III din 2019, la 2,44% pentru ultimul trimestru al anului trecut. IRCC înlocuieşte indicele ROBOR la 3 şi 6 luni în metodologia de calcul a dobânzilor. Așadar, noua ordonanță intervine într-un moment în care dobânzile suportate de debitori se înscriu pe un trend ascendent.

 

Facilitatea cuprinsă în OUG 37/2020 se acordă exclusiv debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19. Prevederea funcționează numai pentru creditele care nu înregistrează restanțe la data instituirii stării de urgență sau la care debitorii au achitat restanțele până la data solicitării suspendării obligației de plată.

 

ARB: Măsura nu soluționează problemele debitorilor

Bancherii au primit cu reticențe actul normativ adoptat de Guvern. Asociația Română a Băncilor (ARB) și Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) au publicat un comunicat comun, potrivit căruia „abordarea individuală a cazurilor clienților, persoane fizice și juridice, afectați de pandemia de COVID-19 reprezintă cea mai corectă și eficientă abordare pentru soluționarea reală a dificultăților financiare ale clienților”. Cele două organizații recomandă „evitarea de moratorii generalizate” din partea autorităților, „necalibrate corespunzător”, moratorii ce aplică măsuri „universale”, de amânare a ratelor „chiar și până la 9 luni”. În opinia specialiștilor citați, astfel de decizii „pot conduce la afectarea gravă a lichidității sistemului bancar” și „nu soluționează pe fond diversitatea de situații cu care se confruntă clienții”.

 

×