Coletele extracomunitare cu valoare sub 150 de euro, sosite cu TVA plătit la sursă, vor fi îndrumate către oficiile cu asistență vamală, anunță Compania Națională Poșta Română.
Toate trimiterile cu valoare sub 150 de euro, sosite în regim IOSS (cu TVA plătit la sursă), vor fi îndrumate către oficiile cu asistență vamală. În subunitățile poștale respective, destinatarii își pot efectua singuri declarația vamală sau pot apela la un reprezentant vamal local.
Această operațiune va avea loc până când Direcția Generală a Vămilor (DGV) va finaliza opțiunea de declarare “system to system” a trimiterilor poștale cu valoare redusă, opțiune care va permite procesarea automatizată de către Poșta Română a datelor electronice pentru declararea la vamă.
Deși trimiterile poștale sosite la import, în regim IOSS, beneficiază de scutire de TVA, întrucât vânzătorul este responsabil de colectarea TVA de la consumatorii din UE, conform procedurilor vamale, acestea trebuie declarate la vamă, în vederea punerii în liberă circulație în sistemul informatic vamal.
Astfel, având în vedere că, la nivelul autorității vamale, în prezent, declararea trimiterilor de tip IOSS și validarea IOSS nu pot fi făcute altfel decât bucată-cu-bucată, trimiterile cu TVA plătit la sursă vor fi îndrumate către subunitățile poștale cu asistență vamală. Destinatarii își pot efectua personal declarația vamală, pot apela la un reprezentant vamal local sau pot refuza trimiterea.
Clienții care doresc să facă singuri formalitățile vamale, la nivelul oficiilor poștale cu asistență vamală, se pot adresa pentru clarificări privind formalitățile necesare aplicabile începând cu data de 1 iulie 2021, direct autorităţii vamale (birouri vamale – inclusiv personal vamal din cadrul oficiilor cu asistență vamală, direcții regionale vamale, DGV), datele de contact fiind disponibile pe pagina de internet www.customs.ro.
Doar trimiterile care vor obține liber de vamă din partea autorității vamale, la nivelul oficiilor poștale cu asistență vamală, vor fi eliberate clienților.