x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comisioanele pentru carduri sunt nejustificat de mari. Guvernul vrea să plafoneze aceste comisioane de la 1-1,2% la 0,2-0,3%

Comisioanele pentru carduri sunt nejustificat de mari. Guvernul vrea să plafoneze aceste comisioane de la 1-1,2% la 0,2-0,3%

de Daniela Ivan    |    25 Mar 2014   •   20:18
Comisioanele pentru carduri sunt nejustificat de mari. Guvernul vrea să plafoneze aceste comisioane de la 1-1,2% la 0,2-0,3%
Sursa foto: Thinkstock

Comisioanele de utilizare a cardurilor bancare sunt exagerat de mari şi nejustificate din punct de vedere economic, iar plafonarea de la 1-1,2% la 0,2-0,3% s-ar putea face mai devreme în România decât la nivel UE, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

“Comisioanele de utilizare a cardurilor bancare în România, ca şi în alte ţări sunt excesive şi nu reflecta costurile. Nivelul acestora este prea mare, este prea scump faţă de ceea ce ar fi justificat din punct de vedere economic”, a spus Chiriţoiu. Acesta a mai adăugat că până la sfârşitul anului Parlamentul European urmează să aprobe regulamentul care vizează nivelul acestor comisioane, însă în România reducerea comisioanelor se va face mai devreme decât la nivel european, deoarece proiectul de lege ar putea intra în Guvern săptămâna viitoare, iar Parlamentul să-l aprobe până în vară.

“Reducerea comisioanelor la utilizarea cardurilor va încuraja comercianţii să accepte aceste tipuri de plată, deci efectul va fi în primul rând la nivelul acestora, dar cu timpul efectele se vor resimţi şi la nivelul consumatorilor”, a declarat Chiriţoiu, citat de mediafax.ro. Deţinătorii de carduri au făcut anul trecut plăţi online în valoare de circa 1 miliard de euro, din care două treimi pentru cumpărături din afara României, a declarat Cătălin Creţu, director regional Visa Europe.

Limitarea comisioanelor
Premierul Victor Ponta a anunţat în februarie că Guvernul vrea să plafoneze plăţile în numerar şi să limiteze comisioanele interbancare la tranzacţiile prin carduri. Potrivit proiectului de lege, Guvernul va limita comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare pentru plăţile la comercianţi, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit.

“Instituţiile emitente nu pot aplica instituţiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit”, se precizează în proiectul de lege publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Reprezentanţii companiilor de carduri, MasterCard şi Visa, nu au privit cu ochi buni intenţia Guvernului şi au avertizat asupra efectelor negative care ar putea apărea în urma reducerii comisioanelor interbancare. Cătălin Creţu, directorul Visa Europe pentru România, a afirmat că reducerea bruscă şi drastică a comisioanelor interbancare pentru plăţile cu cardul ar putea să impacteze negativ investiţiile în tehnologiile de plată şi utilizarea cardurilor. Cosmin Vladimirescu, directorul general al MasterCard pentru România şi Moldova, a afirmat că şi la nivel european există voci care sunt împotriva reducerii comisioanelor.


×
Subiecte în articol: comisioane bancare