„Sârbii vor construi trei gazoducte, 13 km de la graniță la Mokrin, 35 de kilometri de la Mokrin la Banati Zvor (facilitate de înmagazinare gaze) și 110 kilometri de la Banati Zvor la Pencevo, lângă Belgrad.
Urmează să avem o nouă întâlnire la Timișoara, în perioada 22-23 septembrie, pentru a stabili graficul de lucrări și împlementare”, a subliniat șeful Transgaz.
Proiectul denumit „Interconectarea Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale din România cu sistemul similar de transport gaze naturale din Serbia” presupune construirea unei conducte noi de transport gaze naturale ce va asigura conexiunea dintre conducta magistrală de transport gaze naturale „BRUA” şi Nodul Tehnologic Mokrin din Serbia.
La începutul lunii august, Ion Sterian declara că, dacă lucrurile vor decurge cum trebuie, estimează finalizarea investiției până în 2028.
Gazoductul va avea o capacitate între 1,6 şi 2,5 miliarde metri cubi. Pe teritorul României, gazoductul se va cupla la conducta BRUA Faza I (localitatea Petrovaselo, judeţul Timiş) şi va avea lungimea de 85,56 km (graniţa dintre România şi Serbia-localitatea Comloşu Mare, judeţul Timiş). Tot la graniţă va exista şi o staţie de măsurare.
“Toate localităţile prin care va trece acest gazoduct vor fi racordate la gaz. Deja am dat către UAT avizele provizorii de racordare, urmând să le dăm şi avizele tehnice de racordare. Serbia vrea diversificarea surselor de gaze, iar Transgaz poate asigura tranzitul de gaze din Marea Caspică, LNG de la terminalele din Grecia şi Turcia, gazele care vor fi exploatate din Marea Neagră. Sunt sigur că piaţa va regla toate volumele de gaze”, spunea Ion Sterian, șeful Transgaz.
Gazoductul va traversa, pe teritoriul României, următoarele UAT-uri: Recaș, Lenauheim, Remetea Mare, Giarmata, Pișchia, Sânandrei, Orțișoara, Satchinez, Biled, Șandra, Gottlob, Comloșu Mare. Conducta va fi proiectată astfel încât să asigure curgerea bidirecțională a unui debit de gaze de minim 1,6 mld Smc/an (183 000 Smc/h).