x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Companiile de stat vor fi monitorizate strict, iar salariile vor creşte în raport cu productivitatea

Companiile de stat vor fi monitorizate strict, iar salariile vor creşte în raport cu productivitatea

23 Apr 2009   •   00:00

Companiile cu capital majoritar sau integral de stat vor fi monitorizate mai strict pentru reducerea arieratelor şi creşterea gradului de profitabilitate, iar salariile vor fi majorate la nivelul acestor companii în raport cu nivelul de productivitate, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea



El a amintit, la finalul şedinţei de joi a Guvernului, că aceste proceduri sunt prevăzute în acordul de împrumut convenit de autorităţile române cu Fondul Monetar Internaţional.

Guvernul a luat act, în şedinţa de joi, de scrisoarea Fondului Monetar Internaţional prin care este aprobat acordul de împrumut convenit cu România, documentul urmând să fie transmis FMI şi Comisiei Europene pentru a fi aprobat de board-urile celor două instituţii.

Autorităţile române au convenit, la finele lunii martie, cu reprezentanţii FMI asupra unui acord stand-by pe doi ani cu instituţia financiară pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
Mediafax

×
Subiecte în articol: economic