x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Complexul Rovinari îşi trimite cei 2.000 de mineri în concediu de odihnă din cauza frigului

Complexul Rovinari îşi trimite cei 2.000 de mineri în concediu de odihnă din cauza frigului

de Daniel Ionaşcu    |    30 Ian 2012   •   17:11

Complexul Energetic Rovinari va trimite acasa, pentru patru zile, angajatii sai de la Exploatarea Miniera Rovinari din cauza gerului, activitatea termocentralei derulandu-se normal, a anuntat compania intr-un comunicat de presa.

"Avand in vedere temperaturile extrem de scazute prognozate pentru urmatoarele zile, activitatea Exploatarii Miniere Rovinari din cadrul SC Complexul Energetic Rovinari SA va fi oprita in perioada 31. 01. 2012 – 03.02.2012. Decizia de intrerupere a activitatii a fost luata pentru a evita producerea unor avarii sau eventuale accidente tehnice care pot aparea din cauza frigului si a gerului", a anunat compania.

Cei circa 2.000 de angajati ai exploatarii vor fi pontati in concediu de odihna, "pe parcursul celor patru zile desfasurandu-se activitati de control, evacuare apa si livrare carbune din stocurile existente", a mai precizat firma de stat.

Termocentrala Rovinari va functiona normal, la parametrii prevazuti in programul de functiune.

Complexul Energetic Rovinari este controlat de catre statul roman, prin ministerul Economiei. Fondul Proprietatea detine 24% din titlurile acestuia. Guvernul va fuziona complexurile Rovinari, Turceni si Craiova cu Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO). Noua entitate, numita Complexul Energetic Oltenia, va fi privatizata in acest an, conform intelegerilor agreate de Romania cu Fondul Monetar International (FMI).

×