Coridorul IV începe în Germania, la Nürenberg, şi se continuă pe ruta Praga -Viena -Bratislava -Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa şi continuându-se până la Istanbul.
“În această săptămână vor fi lansate patru proceduri de licitaţie pentru adjudecarea contractelor de proiectare şi execuţie pentru Coridoul IV”, a declarat Daniela Drăghia, director general adjunct proiecte cu finanţare exrternă în cadrul CNADNR, la un forum privind infrastructura, dezvoltarea urbană şi arhitectura de interior.
Respectivele sectoare sunt Nădlac -Arad, Timişoara -Lugoj, Lugoj -Deva şi Orăştie -Sibiu şi vor avea o perioadă de proiectare de şase luni, investiţia urmând să fie realizată în 24 de luni.
“În urma prioritizării proiectelor pe Coridorul IV, la sfârşitul lui 2012 va fi finalizată 50% din construcţie, la sfârşitul lui 2014, aproximativ 70%, şi integral la finele anului 2020”, a afirmat directorul CNADNR.
În prezent, de pe Coridorul IV a fost finalizat tronsonul Bucureşti -Cernavodă şi se află în diferite stadii de execuţie sectorele Arad -Timişoara şi Cernavodă -Constanţa, centura Sibiu şi Constanţa.
Prezent la eveniment, secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Eusebiu Pistru, a afirmat că până în 2013 se vor da în folosinţă 530 de kilometri de autostradă şi 800 de kilometri de drumuri naţionale modernizate.
El a afirmat că “prioritatea zero” a MTI este Coridorul IV Pan-European.
Pe de altă parte, el a spus că, în acest moment, bugetul MTI duce lipsă de resurse financiare, iar fondurile care vor fi alocate anul viitor pentru Autostrada Transilvania, care nu face parte din Coridorul IV, vor fi puţine.
“În acest moment, pentru 2011, pentru Autostrada Transilvania căutăm posibilităţi de finanţare”, a explicat Pistru.
Autostrada Transilvania, care leagă localitatea Borş de Braşov, este finanţată numai de la bugetul de stat.