Construcţia de biserici, spitale şi showroom-uri a ajutat firmele să-şi continue activitatea după îngheţarea pieţei imobiliare. Peste 70% din companiile care activează în domeniu sunt pe pierderi, iar celelalte au dat oameni afară pentru a reuşi să rămână pe profit.
Lipsa de contracte este atât de mare, încât constructorii licitează cu preţuri de dumping pentru a reuşi să apuce un contract. Chiar şi pentru ridicarea unei biserici.
Motorul economiei româneşti, sectorul de construcţii, s-a gripat din cauza crizei financiare. Majoritatea dezvoltatorilor de ansambluri rezidenţiale au îngheţat construcţiile în faza în care i-a prins criza financiară, din lipsă de fonduri, foarte puţini au mai reuşit să convingă băncile să le finanţeze următoarea etapă de investiţii. La fel s-a întâmplat şi cu construcţia de centre comerciale, hypermarketuri sau alte tipuri de retaileri. Aceştia au amânat extinderea reţelelor de magazine până la apariţia unor vremuri mai bune. În aceste condiţii, constructorii s-au orientat către ceea ce au putut: biserici, spitale, centre logistice etc.
"Sunt 806 biserici în construcţie, cu o valoare de 55 de milioane de lei, faţă de 36 de spitale, cu o valoare de 6,7 milioane de lei", se arată într-un studiu realizat de firma de consultanţă IBC Focus. În ceea ce priveşte proiectele de centre logistice, la nivel naţional sunt în construcţie doar 22, alte 56 fiind amânate. De asemenea, sunt în lucru 31 de showroom-uri auto, iar alte 52 sunt amânate, potrivit directorului general al IBC Focus, Andrei Spătaru.
În acest context, constructorii se bat pe comenzile finanţate de la bugetul de stat, care sunt şi ele mai puţine faţă de anul trecut. Dumpingul, obţinerea de contracte sub preţul de producţie, a devenit un sport naţional, spune Adriana Iftime, director general executiv al Patronatului Societăţilor de Construcţii (PSC). Aceasta explică cum constructorii participă la licitaţii cu preţuri foarte mici, imposibil de realizat, pentru a apuca comanda şi ulterior saltă preţul sub diverse motive.
ŞOMAJ ŞI MUNCĂ LA NEGRU
O treime dintre firmele de construcţii a menţinut personalul, chiar dacă afacerile s-au redus. "Frica mea este că, dacă firmele de construcţii nu vor reuşi să prindă noi proiecte, ne putem aştepta la noi scăderi ale personalului, undeva la 10% din firmele care şi-au menţinut personalul", a spus Spătaru.
Situaţia firmelor de construcţii este la limita supravieţuirii şi, dacă criza va mai dura, multe vor intra în faliment şi vor da masiv oameni în şomaj. "Ieri am vorbit cu directorul unei firme de construcţii, care avea anul trecut 60 de angajaţi, iar în acest an mai are şase", a declarat directorul general executiv al Patronatului Societăţilor de Construcţii (PSC).
Vestea proastă este că activitatea de construcţii va înregistra şi în lunile septembrie şi octombrie o tendinţă de scădere atât a volumului producţiei (sold conjunctural - 21%), cât şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural - 21%), potrivit estimărilor managerilor din acest sector. Estimările arată că numărul de salariaţi va scădea atât pe total (sold conjunctural -22%), cât şi pe grupe de mărime a întreprinderilor, iar preţurile lucrărilor de construcţii vor avea o relativă stabilitate (sold conjunctural +1%). Unele firme îşi trimit salariaţii în şomaj, dar îi menţin la muncă "la negru", pentru a-şi reduce cheltuielile.
"Unele firme lucrează la limita legii sau, de ce să nu o spunem, chiar în afara ei, folosind munca fără acte legale", a mai spus Adriana Iftime.
Oportunităţi
Puţini dezvoltatori au continuat să investească în piaţa imobiliară românească, deşi acum preţurile de construcţie sunt mai mici decât anul trecut. Însă şi numărul cumpărătorilor este mai mic, aşa că cei care au mai avut fonduri să înceapă lucrările au redus din mers suprafaţa construită, pentru ca apartamentul să aibă şanse mai mari de a fi vândut.
"Trebuie să facem un redesign al proiectului. Noi doream să vindem aceste locuinţe la 1.400 de euro pe metru pătrat, dar acest preţ nu mai este competitiv. Facem apartamente mai mici şi vreau să ajung cu preţurile să mă încadrez în programul «Prima Casă» şi să beneficiez şi de TVA redus, de 5%", a declarat directorul executiv al GTC România, Shimon Galon.
Citește pe Antena3.ro