Reprezentantii Rafo Onesti si cei ai firmei Calder-A sustin ca afirmatiile presedintelui AVAS, Razvan Orasanu, in problema transferului de actiuni al rafinariei de la Balkan Petroleum la Calder-A sunt "false si iresponsabile" si spun ca Orasanu este ori incompetent, ori ostil si partinitor. Calder-A International si rafinaria Rafo considera ca afirmatiile presedintelui AVAS denota "fie o grava incompetenta profesionala, fie o atitudine ostila si partinitoare, inacceptabila pentru o institutie publica", se arata intr-un comunicat al celor doua firme.
Orasanu a respins marti implicarea sindicatului Rafo Onesti in problema transferului de actiuni al rafinariei si a aratat ca AVAS nu poate aproba novatia, intrucat sechestrul pe actiunile rafinariei, emis de Parchet, este in vigoare. In replica, Rafo si Calder-A sustin ca sechestrul a fost ridicat in luna martie, printr-o hotarare definitiva si executorie a Tribunalului Bucuresti. "Pana unde tine incompetenta domnului Orasanu si de unde incepe intoxicarea opiniei publice cu declaratii false exprimate in defavoarea Rafo?", se spune in comunicatul semnat de Marin Anton, manager general Rafo, si de Uri Bider, presedintele Calder-A.Citește pe Antena3.ro