Contractul, care avea inițial o valoare estimata de aproape 8 milioane de euro, are o perioada de implementare de 24 de luni. Principalele obiective ale etapei a doua a proiectului, denumita Limited Notice to Proceed, constau in obtinerea unei estimari cu un grad ridicat de acuratete a costului total al proiectului si a graficului de implementare. La finalul acestei faze va fi luata decizia finala de investitie, care va permite intrarea in Etapa a III-a, cea de constructie si finalizare a Unitatilor 3 si 4.
Astfel, potrivit Caietului de Sarcini, in Etapa a II-a a proiectului va fi dezvoltată ingineria preliminară pentru sistemele selectate în vederea pregătirii Raportului de securitate (PSAR) și pentru furnizarea de costuri actualizate în vederea estimării costului de investiție. De asemenea, consultanții vor avansa proiectarea de detaliu pentru componentele cu ciclu lung de fabricatie în vederea obținerii costurilor de la fabricanți, vor finaliza PSAR-ul și documentele suport pentru obținerea Autorizației de Securitate Nucleară pentru faza de construcție, vor realiza o estimare preliminară a costului total al proiectului și vor livra o estimare semi-detaliată a costurilor aferente fazei de construire și punere in funcțiune (FNTP) cu o precizie cuprinsa între +20% si -15%. De asemenea, vor intocmi graficul de nivel 2 (FNTP) la 24 de luni de la începerea proiectului pentru a susține decizia finală de investiție.
Valoarea contractului atât pentru faza LNTP (Limited Notice to Proceed - ordinul de începere parțială a lucrărilor), cât și pentru faza FNTP (Final Notice to Proceed - construire și punere în funcțiune) ulterioară a contractului EPCM este estimată la 3,2 miliarde de euro. Contractul EPCM, cu o durata estimata de 108 luni, este structurat, astfel, în doua faze: faza LNTP (24-30 de luni) și ulterior, sub rezerva stabilirii și aprobării termenilor comerciali și a luării deciziei finale de investiție, în conformitate cu Acordul de Sprijin dintre statul roman și SNN, faza FNTP (80-84 de luni).

