x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cota diferenţiată de impozitare nu este posibilă

Cota diferenţiată de impozitare nu este posibilă

de Cristian Anton    |    06 Mar 2017   •   10:30
Cota diferenţiată de impozitare nu este posibilă
Sursa foto: POZIUMSCHI MIHAI

Aplicarea unei cote diferenţiate reduse de impozitare de la 1 ianuarie 2018, aşa cum este prevăzut în programul de guvernare, nu este posibilă, în condiţiile în care veniturile bugetare sunt la un nivel extrem de mic, a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. „Dacă ne uităm la programul de guvernare, aşa cum a fost el aprobat, acolo se stipulează că se intenţionează ca, începând cu 1 ianuarie 2018, să se treacă la o cotă diferenţiată redusă faţă de nivelul curent, adică 10% peste 2.000 de lei brut şi 0 pentru salarii sub 2.000 de lei. Eu cred că trebuie spus răspicat de orice economist responsabil că acest lucru nu se poate. În momentul în care deja avem o problemă cu veniturile bugetare. Vă reamintesc că România are cele mai mici venituri bugetare din Europa. În momentul când noi avem venituri din taxe şi impozite de 25 şi ceva la sută din PIB şi media europeană este de 40, cred că ne este clar tuturor unde suntem, în ce viteză suntem", a spus Ionuţ Dumitru. 

×