x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Creşterea economică, noi o vedem şi nu e

Creşterea economică, noi o vedem şi nu e

de Daniela Ivan    |    15 Aug 2011   •   21:00
Creşterea economică, noi o vedem şi nu e

Romania a inregistrat o crestere economica in trimestrul doi din acest an, comparativ cu trimestrul unu, de 0,2%, conform estimarilor publicate de Institutul National de Statistica. Cifra este sub prognozele Guvernului, care mizau pe o crestere a Produ­sului Intern Brut (PIB) in trimestrul II, fata de primul trimestru, de 0,3%-0,4%, cifrele fiind discutate si cu oficialii FMI. Surse oficiale au declarat agentiei Mediafax ca Guvernul a revizuit in usoara scadere estimarea privind cresterea PIB in trimestrul al doilea fata de primul trimestru al anului, de la 0,3%-0,4%, cat anticipa initial, la 0,2%-0,3%, mizand insa pe o performanta mai buna in trimestrul III, datorita productiei agricole, pentru a atinge tinta pe intregul an. Si economistul-sef al UniCredit Tiriac, Dan Bucsa, considera ca Romania are sanse sa incheie anul cu o crestere de 1,5%, conform estimarilor, pe fondul anului agricol bun si daca turbulentele de pe pietele financiare nu se adancesc.

'Chiar daca cererea interna este in continuare slabita de scaderea in termeni reali (ajustata cu inflatia) a salariilor si creditelor acordate po­pulatiei, ea va creste fata de nivelul modest din a doua jumatate a lui 2010. Daca turbulentele de pe pietele financiare nu escaladeaza, cresterea prognozata de FMI pentru 2011, de 1,5%, ar putea fi atinsa la sfarsitul anului, cu atat mai mult cu cat cei doi factori majori de crestere amintiti anterior sunt foarte putin afectati de situatia externa', a explicat Bucsa.
Datele publicate de INS privind Produsul Intern Brut reprezinta o surpriza pozitiva, a declarat economistul-sef al ING Bank Romania, Nicolae Chidesciuc, citat de Me­diafax.

'Evolutia poate fi explicata printr-o performanta foarte buna in agricultura, care ar putea continua si ar fi singura sansa de a atinge o crestere economica de 1,5% in 2011', a declarat Chidesciuc. El a mai adaugat ca supraperformanta agricola din 2011 umbreste perspectivele pentru 2012, mai ales in contextul incetinirii economiei globale.
'Daca in 2012 va fi un an agricol normal, atunci contributia sectorului la formarea PIB va fi negativa, avand in vedere supraperformanta din acest an, ceea ce va afecta cresterea economica', a afirmat Chidesciuc.

Premierul Emil Boc a declarat ca reducerea ritmului de crestere a exporturilor in luna iunie si datele privind productia industriala pot duce la incetinirea ritmului de crestere economica pentru trimestrul doi, astfel ca va fi nevoie de 'maximizarea' investitiilor si lucrarilor in trimestrul trei. Exporturile au crescut in primele sase luni cu 28,2%, mai lent decat dupa primele cinci luni, perioada in care se majorasera cu 32%.

Ingrijorari mari privind recesiunea zonei UE se resimt in toate tarile. Evolutia PIB-ului in trimestrul al doilea 2011, comparativ cu trimestrul precedent, arata ca economiile din zona UE au incetinit puternic sub influenta crizei dato­riilor. 'Ca urmare a situatiei din UE, exporturile si productia locala ar putea creste mai incet din cauza comenzilor mai mici venite din Germania si zona euro, in general', a adaugat Bucsa.

Penultimii din UE
Tara noastra a avut in trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut penultima crestere economica dintre tarile UE, conform unei estimari a Oficiul European pentru Statisti­ca, Eurostat. In timp ce UE si zona euro au inregistrat o crestere economica de 1,7%, PIB-ul Romaniei a inregistrat o crestere de doar 0,3%. Doar Portugalia a inregistrat o scadere mai mare a PIB-ului, de 0,9% in ritm anual, in conditiile in care datele statistice din Grecia si Irlanda nu au fost disponibile, po­trivit Eurostat. Economiile sta­te­lor bal­tice au inregistrat cele mai mari cres­teri in ritm anual, Estonia (8,4%), Lituania (5,9) si Letonia (5,7%). Atat UE, cat si zona euro au inregistrat o cres­tere trimes­triala a PIB de doar 0,2%. Nu mai putin de cinci state membre UE au inregistrat o crestere tri­mes­triala a PIB de 0,2%. In Fran­ta, Un­ga­ria si Portugalia, e­co­nomia a stagnat. Si economia Ger­maniei a incetinit puternic in tri­mestrul al doilea comparativ cu pri­mul trimestru, la 0,1%, de la 1,3%.

×