x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ZF: Creşterea medie a salariilor din industria de outsourcing a fost de 11% în 2023

ZF: Creşterea medie a salariilor din industria de outsourcing a fost de 11% în 2023

de Redacția Jurnalul    |    17 Dec 2023   •   21:20
ZF: Creşterea medie a salariilor din industria de outsourcing a fost de 11% în 2023

Creşterea medie a salariilor din industria de outsourcing a fost de 11% pentru anul acesta şi estimăm pentru 2024 un modest 7% pentru că trebuie să observăm un pic, să vedem ce se întâmplă, mai ales pe partea fiscală, a declarat Ecaterina Ion, ABSL, în cadrul ZF HR Conference 2023.

O posibilă impozitare în trepte pe salarii, impozitarea progresivă, este una dintre cele mai mari temeri ale companiilor din industria de outsourcing, este de părere Ecaterina Ion, vicepreşedinte HR & market intelligence al Asociaţiei Business Service Leaders în România (ABSL).

„Salariile în industria de servicii nu sunt chiar în top, acolo conduce bankingul. La noi vorbim de un salariu lunar brut de peste 12.000 lei, este un salariu bun, media de vârstă în industria noastră, totuşi, este în jur de 33 de ani, deci nu sunt chiar juniori. Media de vârstă a crescut, industria de servicii este încă o industrie tânără în România, au crescut proiectele şi atunci şi specializarea a crescut foarte mult. Sunt din mai ce în ce mai multe poziţii cu valoarea adăugată mai mare, joburi mai complexe, este nevoie de mai multă experienţă, de mai mulţi ani de experienţă pe anumite nişe. Deci salariile sunt în regulă, cred că cea mai mare frică este impozitarea în trepte pe salarii, impozitarea progresivă“, a concluzionat Ecaterina Ion.

Salariile medii pentru cele mai bine plătite trei poziţii din externalizarea serviciilor de IT sunt ajung la 19.900 de lei brut pe lună, adică circa 11.600 lei net pe lună, valoare valabilă pentru o poziţie în partea de planificare şi dezvoltare, de 19.400 de lei brut pe lună, adică circa 11.300 de lei net pe lună (poziţii în needs identification), şi de 15.400 de lei brut pe lună, respectiv puţin peste 9.000 de lei net pentru poziţii în testare şi implementare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: crestere salarii outsourcing