x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Criza a afectat vânzarea tichetelor de vacanţă

Criza a afectat vânzarea tichetelor de vacanţă

18 Noi 2009   •   00:00

Ministrul demis al Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri, că "bunele intenţii" ale autorităţilor privind tichetele de vacanţă "au rămas doar speranţe pentru 2010", din cauza crizei economice.

"Legea tichetelor de vacanţă (...) a fost mai greu de aplicat în acest an, din cauza crizei, şi toate bunele noastre intenţii au rămas doar speranţe pentru 2010", a afirmat Udrea la un seminar pe tema turismului. Ea a spus că în acest an doar mediul privat şi o mică parte a instituţiilor statului au folosit tichete."Credem că lucrurile se vor reglementa în 2010 şi toţi cei care trebuie să beneficieze de tichete să le poată obţine", a mai spus Udrea. Vacanţele pe tichete sunt plătite de către angajatori şi oferite salariaţilor.

ESTIMARE. Autorităţile se aşteaptă ca economia să revină pe creştere în al doilea trimestru din 2010, după o scădere economică de aproape 8% în acest an. "Reluarea creşterii economice, în trimestrul al doilea al anului viitor, va avea un efect favorabil imediat asupra turismului", a declarat Elena Udrea.
Mediafax

×
Subiecte în articol: observator