CRIZA CRIZELOR / Viaţa second-hand

Dacă sărăcia sau criza ar avea miros, atunci ele ar mirosi ca la târgul second-hand de la marginea oraşului Curtea de Argeş. Şi ar avea aromă de noroi plescăit de cizme din cauciuc, de flegme şi salam, de ţoale ţinute îndelung în saci.

În fiecare miercuri şi joi de peste an, bătrâne îmbrobodite din satele din jur, femei nepieptănate, cu haine tocite de piele ori adolescente sperând la strălucirea unei bluze de firmă luate cu un leu vin "la stadion" aşa cum suratele lor mai cu dare de mână se bulucesc în mall-uri în week-end. Şi, criză financiară fiind, clientela înghite şi mai simandicoşi râvnind la haine second-hand "de import".

Dacă plouă, e jale: clienţii se feresc să coboare în groapa stătută şi mlăştinoasă, cu mese pline de boarfe, aşezate fără nici o noimă. Pe cunoscători şi clienţii fideli îi vezi din prima: se plimbă zâmbind superior de la înălţimea cizmelor de cauciuc în vreme ce le privesc pe amărâtele stropite până la genunchi cu noroi, împleticindu-se prin gropi şi printre hainele aruncate pe jos ca să mai absoarbă din băltoace. "Şi la porci e mai curat. Ar veni şi mai multă lume, dar le e frică să nu se murdărească. Nici mese nu avem, pe care să ne punem marfa, venim cu ele de acasă", se plânge Maria, o vânzătoare cu tulpan roşu, între două strigături de "două la leu".

DRUMUL HAINELOR: DE LA NEMŢI LA "VULCANII NOROIOŞI"
Femeia spune că vine în târg de vreo zece ani şi că moda asta a second-hand-ului a răsărit "la stadion" o dată cu naş­te­rea capitalismului, când mergea lumea la nemţi. Şi vânzătorii au rămas fideli germanilor, "că ăştia ştiu să poarte lucrul" şi marfa, unele articole sunt chiar de firmă, e adusă şi astăzi tot de la ei. Când vine vor­ba să ne povestească despre tot procesul de aducere a mărfii în ţară, de transport, vânzătorii devin repede foarte discreţi. Şi pun placa de promovare. "Boarfe­le ne vin în saci de «afară». Noi le spălăm, le curăţăm. Dacă e cazul, le coasem. Ce e pătat şi rupt rău mai aruncăm, nu ex­pu­nem, că nu mai vine clientul. Sau facem focul cu ele. Ori ca acuma: le mai tăvălim pe jos, ca să poa’ să calce lumea", explică un vânzător cu o dubă plină de încălţăminte.

"HAI LA TATA, LA UN LEU BUCATA"
Cu oricare dintre cei din spatele tarabei ai vorbi se va arăta nemulţumit că plă­teş­te taxă la Primărie pentru spaţiul în care-şi desface marfa şi nu beneficiază de ni­mic. Cam 30 de lei noi e taxa pe zi. Şi atunci, la ce insistă să vină aici, dacă e chiar aşa de rău? Un bărbat cu privirea ferită râde ca unul prins cu mâţa în sac. "Păi e rău aicea, dar ne-am obişnuit şi vine lumea, că ştie locul. Vara, vadul e mai bun, acuma, înain­te de sărbători, pot să-ţi spun tălică că nu prea merge. Ieri a şi plouat, aşa că e chiar prost de tot", lămu­reş­te toate datele problemei. Şi mai e şi criza mondială, care i-a păcălit cu iluzia că vor avea cumpărători berechet. Până acum nu i-a prea convins. Omul care vine de obicei şi cumpără din second-hand-ul în aer liber cam cât trei pieţe Obor lipite are un singur cusur: de sărăcie, oricât ar fi de ieftin produsul, se târguieşte. "Încet, doamnă, încet, dacă cauţi. Nu borfoli aşa", se oţărăşte o oa­che­şă la o doamnă cu geanta ruptă şi cu sa­co­şă în mână. Femeia vrea să îşi cumpere un pulover mai gros, dar nu se îndură să scoată cinci lei. Mai ales când aude ofer­te­le tentante din jur: "Hai la tata, un leu bu­cata", "două la zece mii" – pentru blu­zi­ţe mai subţiri, "10 lei geaca". "Haideţi, doamnă, dacă şi la banii ăştia vă zgâr­ciţi...", se revoltă vânzătoarea, zicând că-i ştie imediat pe cei care au de gând să cum­pere, de-ăştia care doar vrăfuie mar­fa şi fac pe interesanţii a mai văzut la viaţa ei.

CLIENTELĂ DE CRIZĂ
Partea bună a second-hand-ului de la Curtea de Argeş e că niciodată cumpărătorii nu sunt priviţi cu superioritate de vreo vânzătoare arogantă. Doi bătrâni dintr-o comună apropiată, cu paporniţe cadrilate, se împletesc buimaci printre oameni, tarabe şi maşini "sixth hand" (n.r. – la mâna a şasea) în căutarea unor încălţări de iarnă. Femeia ocheşte ceva mai acătării, când se aude strigătul vânzătoarei de deasupra: "Marfa jos! Nu mai vindem nimic, gata! Toată marfa a fost cumpărată de băiatul ăsta". Un tine­rel cu pantofi cu botul ascuţit a simţit că e vad bun în acel loc şi a cum­pă­rat tot mormanul de încălţăminte pe două milioane şi ceva de lei.

Baba Tia a venit şi ea la târg, aşa cum face o dată pe lună. A bătut ceva drum până la Curtea de Argeş, că e venită din Zigoneni. Femeia are 84 de ani şi a fost să vândă un cocoş la piaţă. Acum are ceva bănuţi în traistă, cam 30 de lei, şi caută nişte pantofi mai comozi, că ghetele din picioare au chinuit-o destul. Şi ea pe ele. "Ce naiba eşti, bre, aşa? Că şi io negociez când vând cocoşii mei, dar mai lasă şi mata la preţ...", se tocmeşte aprig bătrâna, scormonind după perechea unui adidas. Până la urmă, babei Tia îi iese shoppingul: înmoaie inima vânzătoarei preţ de 3 lei, de la 10 la 7 lei noi.

Oferta de la stadion e diversă: de la perdele înecate şi pantofi desperecheaţi vânduţi de-a valma la chiloţi, păpuşi şi haine de piele. Pentru cei care vin de ani buni la târg cu marfă, boarfele astea pe care bogaţii din Occident le dau şi gratis numai să scape de ele înseamnă tot ce vor ei să însemne. "Stinge, fă, paltonul ăla că murim aicea", strigă o tanti îmbrobodită de la o tarabă aflată fix în bătaia unui foc improvizat din cârpe, ca să mai înmoaie oasele ţinute atâtea ore pe loc. La câţiva paşi mai încolo, un vânzător a "pavat" o întreagă uliţă mlăştinoasă dintre tarabe tot cu boarfe. "Asfaltul nostru", râde cu fesul pe ceafă.