Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, susține că oferta de lemn e mai mică decât cererea populaţiei de încălzire a locuinţelor cu lemne, motiv pentru care trebuie gândită, pe termen mediu şi lung, o soluţie alternativă de încălzire a imobilelor. Potrivit statisticilor, în România există 4,7 milioane de gospodării care folosesc lemnul pentru încălzirea locuinţelor. "Pe o medie de 5-6 metri cubi pe gospodărie, dacă înmulţim cu 4,7 milioane, o să constatăm că avem nevoie de douăzeci şi ceva de milioane metri cubi numai pentru a fi oferită cantitatea asta pentru încălzirea locuinţelor, în contextul în care, în România (...), conform legii, noi exploatăm în total un volum de masă lemnoasă de aproximativ 18 milioane de metri cubi, din care aproximativ 9 milioane de metri cubi este lemn de lucru", a declarat Deneş. Autorităţile au în vedere o serie de modificări ale Codului Silvic, astfel încât să se poată pune la dispoziţia populaţiei şi aşa-numitele doborâturi, evaluate la circa două milioane de metri cubi. "Practic, prin deblocarea celor 2 milioane de metri cubi de lemn, cu ponderea cea mai mare lemn de foc, la cele 7 milioane care erau puse la dispoziţia populaţiei, mai adăugăm 2 milioane în plus astfel încât să mai detensionăm această criză a lemnului de foc", a susţinut ministrul.
Lemnul de foc s-a scumpit accentuat în ultimii doi ani, motivul invocat fiind reducerea volumului de masă lemnoasă pus pe piaţă