Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Țările care dețin astfel de rezerve au trecut la treabă și au început să crească producția de energie bazată pe acest combustibil fosil. Și România vrea să-și majoreze producția de energie în termocentralele pe cărbune, dar cei peste 20 de ani în care investițiile în minerit au fost aproape inexistente nu ne dau prea mari șanse să atingem această țintă.
De exemplu, Germania, care la sfârșitul anului 2018 închisese ultima mină, a revenit încă din 2021 la utilizarea acestei resurse, iar în primul semestru al anului trecut producția de energie pe bază de cărbune o depășise pe cea eoliană. Zilele trecute, în Polonia, țară cu mari zăcăminte de cărbune, grupul energetic Tauron a pus în funcțiune o nouă termocentrală pe bază de cărbune cu o putere de 910 MW. Când va ajunge la capacitatea maximă, noua unitate va produce 6,5 TWh/an și va consuma până la 2,5 milioane de tone de cărbune.
Cum arată situația în România
Din cele 15 mine funcţionale în anii ’90 în Valea Jiului, astăzi mai sunt deschise doar patru (Lonea, Vulcan, Livezeni, Lupeni). Până în 2024 ar urma să se închidă însă și minele Lonea şi Lupeni, iar pentru aceasta Guvernul a acordat luna trecută un ajutor de stat în valoare de 43,2 milioane de lei. În această perioadă producția de huilă realizată de cele patru mine a înregistrat o creștere de la circa 600-700 de tone pe zi la 1.000 de tone. Chiar și așa, cantitatea de cărbune este mult sub necesarul de consum al termocentralei Paroșeni din cadrul Complexului Energetic (CE) Hunedoara, singura funcțională după ce termocentrala Mintia a fost închisă. Cantitatea de cărbune asigură funcționarea termocentralei doar timp de trei zile pe săptămână. „Creșterea producției de huilă este greu de realizat pe termen scurt. Complexul Energetic Hunedoara a ajuns la un vârf de producție de 1.000 t/zi, producție realizată din patru mine. Trebuie spus însă că termocentrala Paroșeni arde circa 2.400 tone de cărbune pe zi. Efectivele complexului au ajuns la 2.400 de angajați, din care aproximativ 400 sunt direct productivi, restul de 2.000 fiind auxiliari și TESA. În cifre asta înseamnă o productivitate de 0,42 t/angajat. Inadmisibil. Acesta este rezultatul a 20 de ani de lipsă a investițiilor elementare în mineritul din Valea Jiului. Dacă avem în vedere că încă două mine urmează să fie închise, nu se poate vorbi despre vreo creștere a producției”, spune Nicolae Turdean, fostul președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).
În perioada 1995-2007 au fost închise 556 de mine, iar peste 650.000 angajați au fost disponibilizați în cele 5 zone miniere din România (Valea Jiului, Deva, Rovinari, Motru, Baia Mare), ceea ce a generat semnificative probleme sociale.
Vânzarea termocentralei Mintia, aprobată
Termocentrala Mintia, din cadrul Sucursalei Electrocentrale Deva a CE Hunedoara, a fost închisă acum un an, din cauza lipsei cărbunelui, după 52 de ani de funcționare, iar 700 de angajați au fost disponibilizați. Unitatea avea o putere instalată de 1.285 MW în 5 grupuri energetice de 210 MW şi un grup de 235 MW, fiecare bloc constituind o unitate independentă. Recent însă, creditorii complexului, aflat în insolvență, au aprobat vânzarea termocentralei la solicitarea administratorului special. Conform procedurilor, după întocmirea caietului de sarcini, administratorul judiciar va convoca adunarea creditorilor pentru aprobarea acestuia și pentru a stabili prețul de pornire a licitației care se va organiza în vederea vânzării. Activele Sucursalei Electrocentrale Deva a CEH au fost evaluate oficial anul trecut la o valoare de piață de 100,88 milioane de euro și una de lichidare de peste 61 milioane de euro.
1.000 de angajați, doar 20% în producție
Situația CE Hunedoara este descrisă de Petre Nica, fost director general adjunct al complexului, dar și fost lider sindical într-o anumită perioadă, ca fiind una dezastruoasă. „În primul rând, dacă vorbim despre securitatea muncii în cele patru mine care mai sunt funcționale, trebuie spus că este un mare pericol. Faptul că nimeni din exteriorul complexului nu coboară în aceste mine să vadă cum se lucrează este un compromis care să permită funcționarea. Pe de altă parte, în ultimii ani s-au angajat la CE Hunedoara circa 1.000 de oameni, dar în producție nu se regăsesc mai mult de 20%, restul umplând birourile”, spune Petre Nica. Din punctul său de vedere, ușoara creștere de producție înregistrată în această perioadă este una conjuncturală și oricum insuficientă. Fără investiții serioase producția de huilă nu are cum să crească, iar mai devreme sau mai târziu complexul tot va intra în faliment, el aflându-se de circa doi ani în insolvență, a mai spus fostul șef al companiei.
În Oltenia au lipsit decopertările
Situația nu este mult diferită nici la Complexul Energetic (CE) Oltenia, având în vedere că în ultimii 25 de ani, din cauza lipsei exproprierilor, s-au redus puternic fronturile de decopertare. Complexul este unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din România, cu o capacitate instalată de circa 3.000 MW, în patru termocentrale, Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2, alimentate cu lignit extras din carierele de suprafață din Oltenia. Societatea a anunțat încă de la sfârșitul anului trecut că începe procedurile pentru recrutarea a 600 de noi angajați pe o perioadă limitată, până la sfârșitul acestui an, cu scopul de a avea mai mult cărbune pentru a crește producția de energie electrică. „Dacă se dorește o creștere importantă a producției de lignit la CE Oltenia, aceasta nu se poate realiza doar cu 600 de noi angajați, în lipsa unor investiții majore și rezolvarea problemei legate de asigurarea terenurilor necesare dezvoltării carierelor și asta pe termen mediu”, spune Nicolae Turdean.
„Deschid televizorul, pornește mineritul, sună telefonul, răspund la întrebări legate de acest subiect, citesc opinii, toți vor să repornească mineritul. Cred ca s-a pornit așa, o modă.
Acum când inflația se îndreaptă triumfător spre două cifre, când ditamai războiul este la gardul nostru șubred, când prețurile au luat-o razna, când datoria externă tinde spre 50% din PIB, în România este cool să vorbești despre minerit, când de 30 de ani l-am tot îndesat sub masă. Ce am pus pe masă? Datorii, împrumuturi și iar datorii. De unde știu că totul este o fanfaronadă? Simplu, dacă se dorea să se facă ceva, nu puneai peste tot în industria minieră și în instituțiile statului tot felul de neaveniți, fiecare cu teme de acasă. Promovai actele normative necesare și simplificai procedurile. Cel mai elocvent exemplu, Legea minelor. De trei ori s-a încercat promovarea ei în acord cu legislația europeană, de fiecare dată a fost abandonată. La ultima modificare s-a încercat o minimă aducere la normalitate. Tot nu se poate aplica, nu are norme după un an și cinci ani. Ca la noi. ANRM este subfinanțată, cu o lipsă acută de personal, fără posibilitatea de atragere de specialiști, din cauza salariilor ridicole. Putea să se reorganizeze și să-și îndeplinească rolul. Știu, am avut privilegiul să lucrez cu ei. Niște oameni dedicați meseriei. Îi numeri pe degetele de la mâini. Ei trebuie, în capul sec al unora, să gestioneze peste 20.000 de acte de reglementare. Un inspector trebuie să acopere, în medie, câteva sute de permise, licențe etc., în zona lui. Și sunt câțiva. Nu există o strategie, nu există un gestionar național real care să valorifice uriașul volum de date geologice. Dar noi redeschidem mineritul. VORBE, MOFTURI, DISCURSURI GOALE DE CONȚINUT !!!”
Nicolae Turdean, fost președinte al ANRM.
„Fără investiții nu poate fi vorba despre creșterea producției. Nivelul tehnologic și de securitate la minele din Valea Jiului lasă mult de dorit. Închiderea mineritului nu mai este decât o chestiune de timp în Valea Jiului. Acum mai funcționează patru mine, Lonea și Lupeni trebuiau închise încă din 2018, dar nu ne-am respectat angajamentele asumate”.
Petre Nica, fost director general adjunct CE Hunedoara
Grupuri încărcate la jumătate la CE Oltenia
Angajările la CE Oltenia vor începe undeva în jurul datei de 5-10 mai, spune Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine-Energie. Acest lucru va permite complexului să lucreze cu mai multe linii de exploatare a lignitului în cariere. Deși autoritățile spun că România trebuie să producă mai multă energie, grupurile energetice ale complexului nu lucrează nici acum la capacitate maximă. La întrebarea „de ce?”, răspunsul liderului sindical a fost unul scurt: „pentru că așa se dorește”. „Din punct de vedere al grupurilor energetice, acestea funcționează descărcate acum. Ca să înțeleagă toată lumea, asta înseamnă că față de o capacitate de 300 MW, noi lucrăm la 170-180 MW. Ca la noi la nimeni. Să ne uităm la Bulgaria. În câțiva ani și-a crescut puterea instalată pe cărbune de la 2.000 MW la 3.500 MW și acum ne vând nouă energie. Am devenit un importator net de energie pentru că asta s-a dorit. Se câștigă mulți bani din importurile de energie. Când bate vântul însă, exportăm energie eoliană. De fapt, exportăm banii românilor pentru că, vă aduc aminte, subvenția acordată acestor producători prin intermediul certificatelor verzi este plătită de noi toți”, spune Dumitru Pârvulescu.
„Noi, sindicatele, am atras atenția în repetate rânduri asupra pericolului la care se expune România dacă nu investește în sistemul energetic, dar mereu am fost ignorați. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, iar cum ne trezim că țara a ajuns importator net de energie. De fapt, asta s-a dorit de la început pentru că importurile aduc foarte mulți bani pentru cine trebuie”.
Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine-Energie
Haosul legislativ este la el acasă
În condițiile actuale în care UE dorește să se desprindă de dependența resurselor energetice rusești, descoperirea unor noi resurse ar trebui să devină o prioritate pentru țara noastră. Când vorbim despre resurse, trebuie avute însă în vedere și pământurile rare de care industria smart este dependentă. Din păcate, la noi nu se ocupă nimeni de așa ceva, neavând un geolog șef, o instituție care să fie cu adevărat responsabilă cu această activitate, astfel că acum nu există un program finanțat din bugetul de stat pentru cercetarea geologică. „Propunerile privind programul geologic național nu le face Institutul Geologic al României, cum se întâmplă peste tot în lume, ci Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale împreună cu Ministerul Economiei. În loc să fie executate lucrări de cercetare geologică menite să clarifice geologia teritoriului național, să identifice zonele potențial purtătoare de substanțe minerale utile, în anii trecuți s-au executat foraje pentru apele subterane. În prezent nu există un program finanțat din bugetul de stat pentru cercetarea geologică”, potrivit fostului președinte al ANRM, Nicolae Turdean. Mai mult, informațiile geologice vitale zac prin peste 60 de arhive împrăștiate prin toată țara și nu sunt valorificate, deși pentru obținerea lor s-au cheltuit sume mari de bani de-a lungul anilor.
Lege fără norme de aplicare
La sfârșitul anului 2020 a intrat în vigoare noua lege a minelor, dar nici acum nu avem normele de aplicare a ei. Legea, în noua sa formă, a fost publicată în Monitorul Oficial în noiembrie 2020 și urma ca în 90 de zile să se aprobe Normele de aplicare. De asemenea, până pe 31 iulie 2021, trebuia reorganizată activitatea ANRM și instituția trebuia transformată în autoritate de reglementare în domeniul minier. „Nimic din toate acestea nu s-au realizat. În aceste condiții, este evident că nu s-a întâmplat nimic notabil. Legea minelor, așa cum a fost ea modificată, nu produce nici un efect și mineritul este în continuare în comă”, spune Nicolae Turdean.
Valea Jiului, uitată în sărăcie
Valea Jiului are o situaţie economică foarte grea, ca urmare a disponibilizărilor generate de închiderea minelor, fapt ce a dus la un șomaj ridicat, dislocarea tinerilor și adulților, la sărăcie și excluziune. Programele de restructurare au dus la pierderea a peste 40.000 de locuri de muncă dintre cele peste 45.000 existente în industria minieră, numărul persoanelor neangajate în rândul populației active depășind rata de 50% într-o perioadă scurtă de timp. Populația zonei este puternic afectată de declinul industriei miniere și expusă riscurilor severe de sărăcie. Aducerea în stare de șomaj a unor oameni încă tineri și apți de muncă s-a răsfrânt negativ asupra situației multor familii din Valea Jiului. Rămași fără un loc de muncă și fără oportunități în zonă, părinții și-au lăsat copiii în grija comunității sau a altor familii, alegând calea migrației în afara Văii sau chiar a țării. Efectele acestei destrămări familiale și distanțarea parentală au acutizat alarmant profilul copiilor rămași acasă: abandonul școlar, implicarea în acte antisociale şi consumul de droguri au devenit comportamente nocive larg răspândite, care prezintă provocări inclusiv pentru furnizorii de servicii sociale.
