Cum a oprit Moş Crăciun la semafor trenul dezinflaţiei

Sfărşitul de an ne-a reamintit că inflaţia nu şi-a epuizat incă resursele. După ce, din ianuarie pănă in iulie inclusiv, preţurile au fost relativ calme, lună de lună, cu un record de coborăre in februarie, la 0,04 la sută, incepănd din august direcţia de mişcare s-a schimbat brusc. Totuşi, doar in luna septembrie rata inflaţiei a sărit peste pragul de 1 la sută, după care a inceput să coboare: 0,97 la sută in octombrie şi 0,93 la sută in noiembrie, ceea ce inseamnă că tentativa inflaţionistă de la inceputul toamnei a eşuat din nou in dezinflaţie. Cifrele o confirmă.

In noiembrie 2007 s-au implinit 17 ani de cănd, in Romănia, s-a trecut la măsurarea riguroasă a ratei inflaţiei. Prima rată lunară a fost calculată şi comunicată in noiembrie 1990, cănd a atins şi cel mai inalt prag al celei de-a 11-a luni din toţi cei 17 ani: 23,4 la sută. Socotesc că are relevanţă să notez şi celelalte cote inregistrate, an de an, in noiembrie: 10,9 la sută in ’91; 13,5 la sută in ’92; 14,2 la sută in ’93; 2,8 la sută in ’94; 4,1 la sută in ’95; 5,8 la sută in ’96; 4,3 la sută in ’97; 1,9 la sută in ’98; 4 la sută in ’99; 2,8 la sută in 2000; 2,7 la sută in 2001; 2,6 la sută in 2002; 1,4 la sută in 2003; 0,6 la sută in 2004; 1,2 la sută in 2005; 1,09 la sută in 2006; 0,93 la sută in 2007. Iată, aşadar, că in 17 ani, in noiembrie, numai de două ori inflaţia a coborăt sub pragul de 1 la sută: in 2004 şi in acest an. Un motiv pentru Casandre, care au prezis o inflaţie explozivă in trimestrul al patrulea din 2007, să fie acum nervoase. Socoteala lor de acasă nu s-a potrivit cu cea din tărg. Şi nici in decembrie preţurile nu vor face saltul prezis.

Pentru a nu trezi nedumeriri, voi explica de ce am precizat că, la 1 noiembrie 1990, in Romănia, nu a inceput inflaţia… ci doar numărătoarea cotelor de inflaţie, de fapt măsurarea riguroasă a ratelor mişcării preţurilor. In contrast cu o altă judecată, ce s-a intipărit in minţile romănilor şi pe care o găsim in multe lucrări de specialitate. şi anume, că la 1 noiembrie 1990 ar fi inceput inflaţia in Romănia. Acum 17 ani, aşadar. Un neadevăr. Pentru că noi am avut inflaţie cu toptanul, chiar inflaţie galopantă, cu mult inainte. Din anii ’70, incă, romănii au tot pierdut bani mulţi la ruleta preţurilor. De atunci, necontenit, fără ca statisticile să fi surprins fenomenul, preţurile au sărit in aer, iar leul şi-a pierdut valoarea.

Dacă toate astea s-au intămplat pănă in decembrie ’89, la 1 noiembrie ’90 ce-a fost? Nu atunci a inceput inflaţia in Romănia?

Desigur, nu. Acum 17 ani, la 1 noiembrie 1990, a inceput să fie pusă ordine in procesul inflaţionist. Am trecut la preţuri libere şi adevărate, stabilite pe piaţă, chiar dacă in multe domenii plafonate, la măsurători riguroase, pe criterii ştiinţifice, ale ratei inflaţiei. Ce ne arată tabloul? Că in 17 ani, din noiembrie 1990 pănă in noiembrie 2007, preţurile au crescut de 3.004 ori. Desigur, in medie. Pentru că in detaliu, in timp ce mărfurile alimentare s-au scumpit de 2.362 de ori, iar mărfurile nealimentare de 3.106 ori, serviciile au inregistrat cea mai drastică scumpire: de 5.356 ori. Am avut ani cu rate ale inflaţiei anuale din trei cifre, apoi din două cifre şi, in sfărşit, incepănd din 2004 am trecut la inflaţia cu o singură cifră. In descreştere: 9,3 la sută in 2004, 8,6 la sută in 2005 şi 4,8 la sută in 2006. In 2007, după ce vom trage linie, la 31 decembrie, probabil că inflaţia se va inscrie intr-o cotă de 6-6,2 la sută.

Adevărurile de dincolo de cifre

Am recurs la cifre, poate la prea multe cifre, din două motive. Primul: pentru a evidenţia dinamica inflaţiei, mişcarea preţurilor de la rate anuale cu trei cifre la rate cu o singură cifră. Al doilea: pentru a explica semnificaţia trecerii de la cifrele mari la cele mici.

In vremea cifrelor mari plătea populaţia şi plăteau intreprinderile rentabile, indeosebi cele cu capital privat. Somnolenţa şi jaful umflau preţurile cu tot ceea ce se risipea. Aşa că inflaţia era pentru multe intreprinderi o subvenţie. Iar pentru populaţie un cancer.

Din 2000 incoace, evoluăm pe un tărăm nou: cel al dezinflaţiei. Cu căt inflaţia e mai mică, cu atăt se vede mai bine cine este competitiv şi cine nu. Pentru că nu numai preţurile, ci şi costurile incep să spună adevărul. Iar din 2004, de cănd a inceput inflaţia cu o cifră, la sfărşitul fiecărui an, cănd se trece la incheierea bilanţurilor contabile, se vede cum se răzbună şi veniturile fără acoperire in productivitate, şi stocurile de produse nevandabile, şi materiile prime risipite, şi consumurile exagerat de mari. Creşterile de preţuri, ce au coborăt sub 10 la sută, sunt prea mici ca să le mai poată acoperi. E drept insă că inflaţia, scăzănd, loveşte in profituri. De fapt, in falsele profituri, obţinute din creşteri de preţuri şi nu din cifre de afaceri scoase din eficienţă şi performanţă.

De căţiva ani, simţim deja că o inflaţie mai mică ne aduce o uşurare. Romănii au scăpat deja de preţurile căţărătoare. Milioane de oameni necăjiţi, care ani şi ani şi-au tot făcut socoteli disperate, căt timp trebuie să muncească ei pentru a-şi putea cumpăra măncarea cea de toate zilele, imbrăcămintea, bunurile de folosinţă casnică, ajungănd la concluzii descurajante, văd acum crescănd puterea lor de cumpărare. Pentru că şi o inflaţie de 6 la sută, ca in acest an, e depăşită cu mult de creşterea salariilor şi a pensiilor. Ceea ce inseamnă un spor considerabil de putere de cumpărare.

Cozonacii umflă nota de plată

Datele inflaţiei la sfărşitul acestui an merită o analiză detaliată. Repet: rata pe 2007 va fi in jur de 6 la sută. Ţinta de inflaţie stabilită de BNR e de 4 la sută, cu o marjă de plus/minus un procent. Vom avea, deci, o depăşire a ţintei. Era posibilă incadrarea inflaţiei in coridorul de 4 plus/minus 1 la sută? In prima parte a anului nu vedeam nici un motiv de a ieşi din marjă. Au fost 7 luni cu preţuri calme.

Unde e hiba? Acolo unde ne aşteptam: la căteva mărfuri alimentare. Aici s-a produs săritura de toamnă. Dar in nici un caz creşterea nu a atins prezicerile.

Lovitura au dat-o insă pregătirile pentru Crăciun. Ştiu bine comercianţii că romănii nu vor renunţa la tradiţionalii cozonaci. Aşa că timp de trei luni, in septembrie, octombrie şi noiembrie, au scumpit făina, uleiul, ouăle şi laptele. Preţul uleiului a crescut ca in vremea marii inflaţii din anii ’90. De aici depăşirea ţintei.

Povestea cozonacilor este cea mai bună dovadă că la noi incă mai persistă un climat inflaţionist, care oricănd ne poate provoca surprize dintre cele mai neplăcute. Un climat periculos, in sensul că s-a ajuns la exacerbarea componentei psihologice a creşterii preţurilor. Sunt incă induse anticipaţii dezordonate ce derutează pieţele şi răvăşesc economia. Din această cauză, cu precădere, mai au incă loc mişcări anapoda ale preţurilor, cu o sensibilitate accentuată la factorii emoţionali.