În urmă cu zece ani, Andrei Cohn şi Cristina Jansen au hotărât să-şi deschidă propriul boutique de creaţie. De atunci şi până acum, agenţia CohnandJansen JWT a trecut prin mai multe transformări, atrăgându-şi clienţii, unul după altul. În portofoliul companiei au figurat de-a lungul timpului campanii pentru clienţi precum Cosmote, Kraft (Mondelez), Mega Image, Aqua Carpatica, Vodafone sau Petrom.
Despre cum s-a schimbat piaţa de publicitate şi creaţie în ultimii zece ani, dar şi despre tendinţele de anul viitor , Income Magazine a stat de vorbă cu Alina Tudose, managing director şi head of strategy CohnandJansen JWT.
Prin ce transformări a trecut piaţa de publicitate şi creaţie în ultimii zece ani?
Din 2002 şi până în 2008, au fost anii de “glamour” ai publicităţii româneşti, în care a lucra în publicitate era echivalent cu a avea cam cel mai cool job. Îmi amintesc că jobul meu, acela de strateg, era foarte dezirabil. Există o mai multă emulaţie printre cei care lucram, existau mai multe evenimente ale industriei, întâlniri săptămânale între strategi, veneau oameni importanţi din afară, exista comcom, respectiv grupul agenţiilor de publicitate independente. Piaţa creştea de la an la an, cum era şi normal să fie, România descoperea brandurile. Din 2009 încoace, piaţa a scăzut cu aproape 50% per total, o scădere dramatică. Cel mai grav este că a scăzut şi din entuziasmul oamenilor care lucrează în publicitate, explicabil pentru că este o muncă care consumă şi noi încă nu avem prima generaţie de oameni care ies la pensie din publicitate.
Cum credeţi că ar fi arătat ea astăzi, dacă ar fi fost ocolită de criza economică?
Este foarte dificil să ne mai comparăm aşa. Criza financiară a schimbat complet piaţa şi felul nostru de a ne raporta la ea. Nu este musai un lucru rău, agenţiile de publicitate, deşi trec prin nişte ani grei, şi-au schimbat modul de gândire, devenind mult mai conştiente de rolul comunicării în generarea de business pentru clienţii lor. Dacă nu era criza, probabil era ca în China...
Dacă ar fi să realizăm un bilanţ al anului 2012, care au fost caracteristicile pieţei de publicitate şi creaţie?
2012 a fost un an al consolidărilor, care vor continua şi mai mult în viitorul an. Agenţiile îşi regândesc modelul de business ca să poată face faţă realităţilor pieţei. Există agenţii care s-au afiliat reţelelor multinaţionale, cum este şi cazul nostru (2010 ) cu JWT, există licenţe ale marilor grupuri de comunicare care se vor realoca, vezi cazul DDB cu The Group şi probabil vom mai vedea mişcări de consolidare de business în următorul an. În ceea ce priveşte creaţia, sunt mai puţine de spus, deşi sunt în continuare vârfuri, calupul arată mai rău decât în anii trecuţi, şi dacă ne uităm la ultimul festival de creaţie, „Epica”, nicio agenţie din România nu este pe listă.
Care sunt previziunile pentru 2013 în ceea ce priveşte industria?
Referitor la aşteptările pentru la anul, tocmai ce a fost publicat confidence index-ul şi am observat un lucru uşor paradoxal. Credeam că viitorul ţării în care trăim este unul sumbru, însă majoritatea românilor crede că va fi mai bine la anul, ca indivizi. Cred că mă încadrez perfect în acest raport, cred că în 2013 piaţa va scădea din nou, însă nouă, ca agenţie cred că ne va fi cel puţin la fel de bine ca anul trecut. Pariul pentru la anul este cu produsul online şi mobile. Cred că agenţiile trebuie să devină creatoare de produse, nu doar de campanii de comunicare. Designul de
produs pentru o agenţie de publicitate înseamnă o idee care schimbă businessul clientului: o aplicaţie de telefon mobil, până la un produs inovativ.
Cum încheie anul, agenţia pe care o reprezentaţi, din punct de vedere al cifrei de afaceri?
În 2012, am crescut faţă de 2011, un lucru destul de greu de obţinut atunci când se negociază la sange orice proiecte. Am crescut de la 2.366.000, cât înregistram în 2011, la 2.600.000 în condiţiile în care piaţa a scăzut din nou.
Citeste si
Băncile, îngenunchiate? Românii cu credite scapă de comisioanele abuzive
Cele 10 tari care stau pe mormane de aur
19 clauze abuzive din contractele bancare
Unde trebuie să lucrezi ca să primeşti o majorare de salariu