x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum se castiga la Bursa

Cum se castiga la Bursa

02 Mar 2004   •   00:00

Achizitia de actiuni la Bursa de Valori aduce castiguri mult mai mari decat depozitele bancare. Riscurile si dificultatile scad daca tinta cumpararii este indicele Bursei. .

Scaderea dobanzilor la depozitele bancare i-a facut pe multi romani sa caute surse alternative de sporire a economiilor Cei care au investit in actiunile listate la Bursa de Valori Bucuresti au obtinut castiguri superioare. ADRIAN N. IONESCU

De la inceputul anului, cei care au investit in actiunile tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au avut sansa unor castiguri mai mari decat dobanzile. Dobanzile cele mai bune la depozitele bancare pe trei luni vor aduce la sfarsitul lunii martie un castig brut de cel mult 4,25% fata de economiile depuse. O investitie facuta la BVB ar fi adus un castig brut de 14,23% la sfarsitul saptamanii trecute, adica in doar doua luni. Cu ce risc si cu ce costuri?

Toleranta la risc Spre deosebire de depozitele bancare, riscul investirii economiilor in actiunile tranzactionate la bursa este mai mare. Valoarea actiunilor poate sa si scada, in functie de mai multi factori, cu care, adeseori, o armata de analisti isi bat capul. Totusi, riscul trebuie masurat si, eventual, asumat de micul investitor, avand in vedere faptul ca un depozit bancar presupune costuri care pot reduce drastic castigurile din dobanda, uneori pana intr-atat incat economiile abia daca mai sunt protejate impotriva inflatiei.

Investitia in BET "Investitia in actiunile societatilor cu care este construit portofoliul indicelui BET al Bursei de Valori Bucuresti poate fi mai usor monitorizata si evaluata", spune Stere Farmache, directorul general al Bursei. "Valoarea indicelui creste cand cresc valorile celor mai importante actiuni din componenta acestuia, astfel deciziile privind cumpararea sau vanzarea fiind mai putin dificile." Altfel spus, aceasta metoda de investire a unor economii da cele mai mici batai de cap. Indicele este, de fapt, o medie ponderata a preturilor zilnice ale actiunilor a 10 societati selectate. Suma minima pentru investitii la bursa este de 10 milioane de lei. Varianta cea mai sigura este achizitionarea din suma mentionata a celor zece actiuni care compun indicele BET in aceleasi proportii cu cele cu care ele compun portofoliul indicelui. Astfel, cei care au investit pe 5 ianuarie 10 milioane de lei in portofoliul indicelui, prin revanzarea actiunilor la inchiderea saptamanii trecute, ar fi obtinut venituri brute de 11.423.172 de lei. Un castig de 14,23% fata de suma investita suporta comisioanele mai usor decat o dobanda mai mica, de 4,25%, care vine cu o luna mai tarziu.

Informatii strict necesare Investirea banilor la bursa nu se poate face fara ajutorul unei societati de servicii de investitii financiare (SSIF), mai exact un broker al acesteia. El va va pune la curent cu toate formalitatile. Alegerea SSIF si respectiv a brokerului are o importanta cruciala. Trebuie verificate autorizatia SSIF si cea a brokerului, emise de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, performantele anterioare ale SSIF, gradul in care aceasta este reprezentata in tara, comportamentul fata de clienti. Mai este necesar sa stiti ca, de obicei, pentru o investitie de mai putin de 10 milioane de lei rareori o SSIF se implica, datorita costurilor proprii de tranzactionare. O parte din acestea le transfera investitorilor prin comisioane: de tranzactionare, care pot fi intre 0,8% si 2% sau chiar 2,5% din valoarea tranzactiilor; de administrare a contului pe care vi-l deschide; de retragere, care de obicei nu este mai mare de 1%, dar poate fi si zero, cum pot fi si alte tipuri de comisioane (de depunere de numerar sau de deschidere a contului). Comisionul de tranzactionare este de obicei cu atat mai mic cu cat suma investita este mai mare. Exista si un cost fiscal: statul ia un impozit de 1% din diferenta dintre veniturile din vanzarea actiunilor si sumele investite, cand aceasta diferenta este pozitiva.

Consultati profesionistii Simona Constantinescu, presedintele BCR Securities, recomanda micului investitor "sa aiba in vedere consultarea cu un agent de investitii financiare autorizat (un broker), care va prezenta conditiile si oportunitatile de investire la un anumit moment dat. Brokerul construieste profilul investitorului in functie de suma de investit, perioada investitiei si nivelul de risc agreat de acesta. Astfel se poate determina o noua structura a actiunilor vizate, potrivita cu profilul investitorului". Relatiile dintre investitor si intermediarul de servicii de investitii sunt strict reglementate. De aceea, inaintea abordarii brokerului este strict necesara consultarea Regulamentului nr. 3/2003 al CNVM, aparut in Monitorul Oficial nr. 53 /2003, pentru ca informarea investitorului sa porneasca cu dreptul.

×
Subiecte în articol: economic bursa