x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum vom trăi în 2021? Cristian Pârvan, președintele PIAROM: „Piața forței de muncă va fi una tensionată”

Cum vom trăi în 2021? Cristian Pârvan, președintele PIAROM: „Piața forței de muncă va fi una tensionată”

16 Oct 2020   •   07:59
Cum vom trăi în 2021? Cristian Pârvan, președintele PIAROM: „Piața forței de muncă va fi una tensionată”

Anul 2021 se anunță un an plin de incertitudini din toate punctele de vedere, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. În ce privește România, ne așteptăm ca alegerile din decembrie să aibă o reverberație în viața economică.

 

Dacă guvernul rezultat în urma scrutinului electoral va păstra accentul pe investiții, mediul de afaceri va avea mai mult de lucru decât anul acesta. De asemenea, dacă nu vor fi introduse noi taxe, echilibrul financiar se va menține.

 

Piața forței de muncă va fi una tensionată, pentru că vor persista problemele referitoare la calificări, companiile nu găsesc personal specializat, în conformitate cu necesarul de resurse umane. Iar în cazul în care pandemia va continua, vor fi afectate mai multe domenii de activitate. Pentru că HoReCa, de exemplu, nu înseamnă numai HoReCa, ci și sectoarele care o aprovizionează. Referitor la contextul internațional, observăm că negocierile privind bugetul european merg greu și, pe de altă parte, încă nu au fost stabilite condiționalitățile din cadrul planului de relansare anunțat de Executivul de la Bruxelles. Ca urmare, încă nu pot fi depuse proiectele pentru accesarea de fonduri. Lumea a privit cu speranță aceste instrumente, dar iată că întârzierea deciziilor fac ca acestea să fie incerte. De asemenea, războaiele regionale și tensiunile comerciale dintre SUA și UE, precum și dintre SUA și China ridică semne de întrebare față de evoluțiile din 2021.   

 

Cristian Pârvan, președintele PIAROM 

×