x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum vor plăti consumatorii casnici electricitatea pe luna ianuarie 2021

Cum vor plăti consumatorii casnici electricitatea pe luna ianuarie 2021

03 Feb 2021   •   13:44
Cum vor plăti consumatorii casnici electricitatea pe luna ianuarie 2021

În prima lună după liberalizarea pieței de electricitate, consumatorii casnici vor plăti la preț de serviciu universal, însă costul va fi regularizat în ulterior de către furnizori. 

Această situație se aplică doar facturilor emise înainte de 20 ianuarie 2021, întrucât conțin parțial consumul pe luna decembrie 2020, când electricitatea avea preț reglementat.

Totodată, este posibil ca și următoarele facturi să cuprindă preț de serviciu universal, cu discount evidențiat, în funcție de furnizor. 

Prețul de serviciu universal este cu 13-26% mai mare față de cel reglementat până la sfârșitul anului trecut. 

Ordinul 5/2021 al ANRE, publicat pe 20 ianuarie, stipulează faptul că persoanele care nu au schimbat contractul de furnizare a energiei electrice vor beneficia de cel mai bun preț și sunt liberi să-și aleagă ofertele cele mai bune. 

"Clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. Cel puţin până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică", transmite ANRE.

 

×
Subiecte în articol: consumatori casnici electricitate