x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar 22 noiembrie 2019: Moneda națională se opreşte din depreciere

Curs valutar 22 noiembrie 2019: Moneda națională se opreşte din depreciere

22 Noi 2019   •   13:51
Curs valutar 22 noiembrie 2019: Moneda națională se opreşte din depreciere
Leul se opreşte din depreciere, câştigând vineri 0,79 de bani în raport cu euro, cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,7729 lei/euro.
 
BNR a cotat joi euro la 4,7808 lei.
 
Pe piaţa interbancară moneda naţională s-a tranzacţionat vineri între 4,7703 şi 4,7821 lei pentru un euro.
Pe de altă parte, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,3160 lei, în creştere cu 0,16 de bani (0,04%), faţă de cursul de joi, respectiv 4,3144 lei/dolar.
Moneda naţională s-a apreciat faţă de francul elveţian, cu 1,19 de bani (-0,27%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,3412 lei, comparativ cu 4,3531 de lei/franc.
Gramul de aur s-a scumpit cu 42,69 de lei (0,21%), până la 204,0654 lei, de la 203,6385 de lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: curs valutar