x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar. Leul se depreciază față de euro. ROBOR la 6 luni scade

Curs valutar. Leul se depreciază față de euro. ROBOR la 6 luni scade

28 Apr 2020   •   14:31
Curs valutar. Leul se depreciază față de euro. ROBOR la 6 luni scade
Sursa foto: MarianVejcik/Getty Images/iStockphoto

Cursul de referinţă a ajuns la 4,8436 lei/euro, 4,4520 lei/dolar, 5,5638 lei/liră sterlină, 4,5744 lei/franc elveţian, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR). Euro a crescut până aproape de maximul istoric în faţa leului, înregistrat la 17 martie 2020, de 4,8448 lei/euro.

Euro creşte la 4,84 lei, faţă de 4,83 lei, din ziua precedantă.

Pe 17 martie, euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului, de 4,8448 lei/euro.

Pe 19 martie 2020, euro a crescut până la 4,87 lei.

Pe 21 februarie 2020, euro a depăşit prima oară pragul de 4,8 lei şi a atins, în acel moment, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale. Moneda unică europeană nu a mai scăzut sub acest prag.

Dolarul a scăzut la 4,45 lei, faţă de 4,46 lei, nivelul anunţat în ziua precedentă.

Pe 23 martie, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului, de 4,5316 lei.

BNR a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,8360 lei/euro, 4,4600 lei/dolar, 5,5421 lei/liră sterlină, 4,5828 lei/franc elveţian. Lira sterlină a crescut la 5,56 lei, faţă de 5,54 lei, cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.

Aurul a scăzut la 244,6873 lei/gram, faţă de 246,2282 lei/gram, în ședința de ieri.

Pe 24 aprilie, aurul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului, de 249,9219 lei/gram. 

ROBOR la trei luni a rămas la 2,50%.

ROBOR la şase luni a scăzut la 2,57%, faţă de 2,58%, în ziua precedentă, şi ajunse astfel la cel mai scăzut nivel din 2 mai 2018.

 

×
Subiecte în articol: curs valutar aur robor