x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cursul poate ajunge la 4,4 lei/euro

Cursul poate ajunge la 4,4 lei/euro

de Daniela Ivan    |    01 Sep 2010   •   00:00

Leul poate slăbi până la un nivel-record faţă de euro pe un risc de "instabilitate politică" în România şi în condiţiile în care investitorii nu sunt dispuşi să rişte o dată cu revenirea la nivel mondial care este mai lentă decât s-a crezut, consideră reprezentanţii casei de brokeraj Brown Brothers Harriman & Co, citaţi de Bloomberg. Moneda se va deprecia până la 4,4 lei/euro de la 4,2328 lei/euro, cât a închis în şedinţa de luni, scrie într-un raport al Brown Brothers Harriman emis luni.

"Luând în calcul problemele care există la nivel global, ne aşteptăm ca perechea euro/leu să urce în perioada următoare", a spus Win Thin, unul dintre specialiştii în tranzacţii valutare. Ieri, cursul leu-euro a fost cotat de banca naţională la 4,2597 faţă de 4,2326, cât a fost luni. Ieri, leul a pierdut 2,71 de bani. Dealeri din piaţă susţin că deprecierea ar fi putut fi mai mare, însă leul a fost susţinut de BNR.

Însă expertul de la Brown Brothers susţine că tensiunile politice din România pot creşte în perioada următoare. Bloomberg aminteşte că România, care se bazează pe împrumuturi internaţionale să rămână pe linia de plutire, a ridicat Taxa pe Valoarea Adăugată la 24% faţă de 19% în luna iulie şi a redus salariile din sectorul public cu 25% pentru a restrânge deficitul bugetar într-o ţintă a Fondului Monetar Internaţional, mandatată de 6,8% din Produsul Intern Brut în acest an.

×
Subiecte în articol: economic